Moon Ga Young mărturisește cum a reușit să se accepte ca persoană și vorbește despre aspirațiile sale ca actriță

Moon Ga Young Talks About Learning To Accept Herself + Goals As An Actress

Actrița a participat recent la un interviu și o ședință foto realizată de revista Star1, unde a discutat despre filozofia sa personală.

După ce și-a început cariera când era copil, Moon Ga Young a reușit să realizeze diverse proiecte, devenind o actriță iubită de public, în ciuda vârstei sale fragede.

Reflectând la ceea ce a învățat de-a lungul carierei sale, aceasta a spus: „Am învățat recent să mă iubesc așa cum sunt și să am încredere deplină în propriile puteri, chiar dacă îmi este greu. Am învățat cum să mă vindec emoțional singură, fără a mai depinde de cineva vreodată. Sunt mândră de realizarea mea. Cred că încrederea este cel mai prețios lucru pe care îl dețin în cariera mea de actriță”.

În ceea ce privește obiectivele sale ca actriță, aceasta a spus: „Mi-ar plăcea ca toate sentimentele pe care le simt în anumite situații să fie transmise și în timp ce filmez. Consider că și trecerea anilor mă va ajuta mult să dezvolt această calitate, pentru a devenit o artistă mai bună în ochii publicului. Aș vrea că spectatorii să se uite la proiectele mele din trecut, pentru a putea observa cum am evoluat, dar și pentru a-și aminti de acea secvență din viața mea”.

sursa: soompi

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s