Kang Daniel mărturisește că a vrut să scoată la suprafață cea mai întunecată parte a sa cu noul album

Kang Daniel a participat la realizarea unei ediții speciale pentru revista WWD Korea. Artistul a fost lăudat pentru profesionalismul de care a dat dovadă la ședința foto, fiind capabil să își schimbe pozițiile și expresiile faciale rapid. De asemenea, revista a asigurat fanii că vor putea citi un mesaj special în interviul de la Kang Daniel cu privire la noul său album, „Yellow”.

La un moment dat, acesta a mărturisit: „În timp ce produceam albumul, am vrut să scot la suprafață cea mai întunecată și tristă parte a mea. Am dat totul ca să descopăr acea parte.

WWD Korea a postat pe rețelele de socializare și pe site-ul oficial un videoclip din timpul ședinței, pe care îl puteți urmări mai jos:

sursă

Lasă un comentariu