
Minchan din VERIVERY s-a întors!
Pe 31 mai, compania trupei, Jellyfish Entertainment, a anunțat că, după o pauză de 8 luni, membrul Minchan se va întoarce la activitățile sale cu grupul.
În luna noiembrie a anului trecut, idolul masculin și-a oprit temporar activitățile după ce a dezvăluit că suferă de anxietate. Așadar, pentru a se putea recupera, acesta nu a participat la ultima revenire a grupului cu „Get Away” în martie.
Iată mai jos declarația completă:
Bună ziua, suntem Jellyfish Entertainment.
Vrem să facem un anunț despre revenirea membrului VERIVERY, Minchan. În timpul pauzei sale, Minchan s-a concentrat asupra tratamentului și recuperării sale, iar după ce a fost supus unui examen medical recent, medicul său l-a informat că își poate relua programul.
Prin urmare, începând cu 1 iunie, Minchan va participa la activitățile programate cu trupa.
De asemenea, pagina Dear U al lui Minchan, care fusese oprită temporar, se va redeschide pe 2 iunie. În acest moment, programul „Chaotic VERIVERY Land” a fost filmat cu 6 membri și-l vom difuza așa cum este, așa că solicităm înțelegerea generoasă a fanilor.
Vă mulțumim că ați așteptat întoarcerea lui Minchan și pentru că l-ați încurajat în tot acest timp.
Bine ai revenit, Minchan!

am urmărit vlive-ul de revenire…. opt luni deoparte de activități l-au făcut să se simtă un pic straniu când ei au făcut salutul de grup🤭🤭
și mi se pare că a mai slăbit 🙁 dar mă bucur mult prea mult că s-a întors 🐶
ApreciazăApreciază