
Actorul a încântat publicul cu noua sa apariție pentru revista W Korea!
În timpul interviului ce a urmat după realizarea fotografiilor, Park Ji Hoon a reflectat asupra timpului în care a participat la emisiunea „Produce 101”. Pe atunci avea doar 19 ani, iar acum are deja 23. Acesta a spus: „Desigur că a fost dificil. Am muncit mult. Am căutat recent acele videoclipuri vechi, doar ca să-mi aduc aminte de ce simțeam atunci. Îmi puteam vedea hotărârea din ochi în acele clipe.”

Mai apoi, actorul a decis să vorbească despre personajul său din noua dramă în care joacă, „At a Distance Spring is Green”. El a explicat: „În jurul lui Yeo Joon există o mulțime de persoane și e foarte popular, însă nu are prieteni adevărați. Are multe traume din copilărie. Din cauza acelor traume, preferă să trăiască singur. Partea asta e cea mai importantă din poveste, iar eu nu vă pot dezvălui prea multe detalii. Tot ce pot spune e că Yeo Joon e un om rănit. E mereu vesel în prezența altor oameni, dar când e acasă se simte singur și se închide în el.”
Legat de asta, Park Ji Hoon a împărtășit o experiență similară prin care a trecut: „În timp ce discutam cu regizorul, i-am spus că eu și Yeo Joon avem câteva lucruri în comun. Deși zâmbesc mereu în prezența camerelor, nu pot fi așa mereu. Când sunt singur, simt mereu un gol.”

În ceea ce privește modelul său în viață, actorul a spus: „Din moment ce experimentez mereu lucruri noi, se schimbă și modelul meu sau persoana pe care o admir. Cei ce îmi vin acum în cap sunt Jo Jin Woong și Jo Jung Suk. Aceștia au propriul lor mod de a interpreta un personaj.”
Legat de cariera sa muzicală, Park Ji Hoon a început să activeze ca solist după ce trupa Wanna One s-a desființat. Acesta a zis: „La început a fost dificil. A fost greu să fac tot singur, în timp ce în mod normal aș fi discutat cu membrii și am fi glumit. Nu mi-a fost frică să îmi fac viitorul, dar am simțit un sentiment de tristețe, deoarece aceia care erau mereu lângă mine au dispărut brusc. Chiar dacă nu am petrecut mult timp cu ei, au existat momente când au fost lângă mine mai mult ca familia. După ce nu a mai fost așa, nu am putut să nu le duc dorul și m-am gândit la ei în permanență.”


sursa: soompi

Măi băiete tu mi te cam faci prea frumos😍(scuzați limbajul)Salut echipa K-POP🤗
ApreciazăApreciază