Membrii ATEEZ îți vor relua toate activitățile

ATEEZ To Resume Scheduled Activities After Not Being Classified As Close Contacts

Băieții din ATEEZ își vor opri perioada de auto-carantinare și își vor relua activitățile!

La începutul acestei săptămâni, agenția KQ Entertainment a lansat o declarație oficială în care a anunțat public faptul că un membru al personalului a fost infectat cu virusul pandemic COVID19. Așadar, membrii ATEEZ au fost testați și au intrat în carantină pentru orice eventualitate.

În data de 8 iulie, compania a lansat o altă declarație:

Bună ziua! Aici sunt cei de la KQ Entertainment.

Aceasta este declarația noastră oficială cu privire la cazul celor din ATEEZ, după ce au luat contact cu o persoană care a fost infectată cu virusul COVID19. După ce am auzit vestea legată de acel caz, toți membrii grupului au fost supuși unor teste PCR. În data de 7 iulie, testele au ieșit negative, spre fericirea noastră. Însă, având în vedere eventualele momente neprevăzute, membrii și-au continuat perioada de carantină.

Începând cu ziua de astăzi, anchetele epidemiologice și-au încheiat investigația. Potrivit autorităților de prevenire a bolilor, membrii ATEEZ nu au fost clasificați având contact strâns cu persoana infectată. Drept urmare, artiștii își vor relua toate activitățile plănuite. Prima apariție va fi cea a lui Yunho, care va participa la emisiunea „City Fisherman” pe 9 iulie.

Dorim să le mulțumim fanilor ATINY pentru îngrijorarea lor. Vom continua să facem tot posibilul pentru a asigura siguranța artiștilor noștri. ”

sursa: soompi

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s