Kris Wu ar putea fi condamnat până la 10 ani de închisoare

Presa din China spune că artistul ar putea să fie închis pentru 10 ani!

Presa chineză a pus în discuție dubla cetățenie a lui Kris Wu. Global Times – „Deși Kris Wu are cetățenie canadiană, acesta poate fi pedepsit conform legii chineze, pentru că a săvârșit infracțiuni pe teritoriul Chinei.” De asemenea, a fost adăugat că există o posibilitate mare ca vedeta să fie deportată din China după ce își ispășește pedeapsa.

Potrivit reportajului, China prevede pentru infracțiunile contra libertății și integrității sexuale (agresiunea sexuală și violul) pedeapsă închisorii sau chiar pedeapsa capitală indiferent de cine este făptașul. Având în vedere acest lucru, Kris Wu ar putea fi condamnat până la 10 ani de închisoare.

Într-un alt articol din ziarul Partidului Comunist, Daily People, a fost declarat – „Nu va fi exonerat oricât de faimos ar fi. O persoană care încalcă legea va fi pedepsită așa cum este prevăzut. Cazul nu mai este doar un zvon din industria divertismentului, ci a devenit unul adevărat. Cu cât mai populară este o persoană, cu atât mai mult trebuie să respecte legea. Prin acest caz, se va da o lecție dură, că toți oamenii sunt egali în fața legii.”

Sursa: allkpop

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s