Huening Kai din TXT împărtășește gânduri legate despre importanța muncii în echipă și altele

TXT’s Huening Kai Shares Thoughts On The Importance Of Teamwork, His Grand Goal As A Singer, And More

Idolul a participat recent la un interviu realizat de revista GQ Korea!

Legat de lansarea celui de-al doilea album al grupului TXT, persoana care s-a ocupat de interviu a remarcat faptul că Huening Kai părea schimbat. Artistul a comentat: „Au existat momente când mă concentram doar pe emoții. În momentul în care cânt, simt cât de importante sunt sentimentele. Deoarece majoritatea versurilor noastre se concentrează pe spunerea unei povești, acord o atenție foarte mare transmiterii acelor emoții.”

Mai apoi, Huening Kai a adus aminte despre formația sa din gimnaziu care l-a învățat multe elemente de bază și ce înseamnă munca în echipă. A spus: „Cu siguranță am învățat ce înseamnă munca în echipă în acele vremuri. Chiar dacă simțeam că antrenamentul nu merge bine, iar apoi reușeam ce îmi propuneam, puteam observa deja progresul. Pe măsură ce munca în echipă se îmbunătățește, atunci simți și tu cum evoluezi odată cu ceilalți membri.” Apoi, a continuat: „Avantajul unei echipe este modul în care o privești. Veți putea împărtăși gânduri și idei cu membrii, iar apoi veți lua împreună o decizie. Vă gândiți mereu unii la ceilalți și vă bazați unul pe altul până reușiți să vă maturizați împreună. Există multe momente când nu poți fi conștient de lipsurile tale.”

După aceea, idolul a adus în discuție dragostea sa neschimbată pentru prima melodie a grupului TXT, adică „CROWN”: „La început, eram absorbit de melodie de fiecare dată când o ascultam. Melodia este foarte energică, dar dacă e să discutăm despre versuri, aceasta devine mult mai tristă decât este deja. Când am realizat coregrafia, voiam să subliniem acel sentiment, dar în cele din urmă am schimbat acest aspect. Îmi amintesc că practicam începutul melodiei având expresii triste și foarte vagi.” Când a fost întrebat despre melodia „Dear Sputnik” (prima melodie compusă de el), acesta a spus: „Piesa transmite exact ce îmi doream, adică faptul că sunt foarte mândru. În viitor, intenționez să scriu o varietate de genuri. Cred că mi-ar plăcea chiar și o melodie pașnică.”

sursa: soompi

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s