
MONSTA X lansează un nou set de teasere pentru mini-albumul „No Limit„.
În data de 11 noiembrie, idolii au lansat al doilea set de fotografii cu un concept urban. Hyungwon își etalează aura de model, Minhyuk pozează cu un look de idol misterios, Kihyun oferă o schimbare dramatică de look cu o culoare de păr portocalie, în timp ce rapperii Joohoney și I.M sunt carismatici și pozează privind intens către camera foto.
Despre noul album, presa sud coreeană spune că acesta va arăta„posibilitățile nelimitate ale MONSTA X„. În particular, „Rush Hour„, melodia de titlu, produsă de Joohoney, intenționează să ofere un mesaj nou industriei muzicale, cu încrederea că MONSTA X poate fi doar o trupă unică, într-o eră a competiției infinite din acest domeniu.













