Recent, IU a pozat pentru revista de modă Harper’s Bazaar Korea și a dat un interviu, unde a făcut mai multe dezvăluiri.
Prima dată a vorbit despre noua k-dramă, You Have Done Well, cu care își va facea revenirea pe micile ecrane. IU a împărtășit – „Am ales acest proiect, deoarece chiar îmi plac producțiile la care a lucrat scenaristul Lim Sang Choon și, de asemenea, povestea aduce ceva nou. Îmi place cum a fost abordată tema. Cred că atunci când se va difuza, oamenii vor înțelege de ce am ales această dramă.”
În “You Have Done Well”, artista îi va da viață lui Ae Soon, o tânără rebelă, care deși nu are o situație materială tocmai bună, mereu este veselă și foarte pozitivă. Un personaj diferit ca personalitate fată de rolul acesteia din serialul Hotel Del Luna, unde a interpretat-o pe Jang Man Wol.
În legătură cu cât de mult seamănă cu Ae Soon, IU a spus – „Ae Soon seamnănă cu mine cel mai mult dintre toate persoanele pe care le-am jucat până acum. Scenaristul a zis că a dorit să încorporeze din caracteristicile mele, care nu sunt atât de evidente, în personalitatea lui Ae Soon. După ce am citit scenariul, chiar am zis cum de a știut că am și această latură.”
Apoi, IU a vorbit despre dragoste, ură, împărtășind – „Mi-e rușine să spun asta cu voce tare, dar cred că iubirea învinge ura. În final, iubirea e mai presus. Au existat momente, când mi-am pierdut concentrarea și am șovăit, dar mereu mi-am zis că iubirea într-un final va triumfa și m-am redresat. Am experimentat pe parcursul vieții mele faptul că dragostea chiar înfinge.”
Sursa: allkpop, soompi