Neglijența companiei Pledis față de trupa PRISTIN este unul dintre cele mai mari mistere ale industriei K-pop?

Internauții se întreabă în continuare care a fost motivul pentru care Pledis Entertainment a neglijat trupa de fete PRISTIN

Unul dintre cele mai mari mistere ale industriei K-pop continuă să uimească fanii. Pe un forum online, internauții au discutat destinul trupei PRISTIN. Aceștia s-au legat de debutul lor remarcabil din 2017, ținând cont și de premiul câștigat pentru „Cea mai bună trupă nouă”. Totuși, în ciuda succesului de care s-au bucurat, Pledis Entertainment a încetat să mai promoveze trupa după lansarea „WE LIKE”.

A urmat apoi o perioadă de stagnare de aproximativ 9 luni fără niciun fel de promovare, precedată apoi de o scurtă reluare a activității, care însă a avut același efect. Grupul a fost neglijat din nou, fapt ce a dus la destrămarea trupei în mai 2019. Această discuție a pornit de la comentariul făcut de un internaut, spunând: „Chiar și după acest timp, încă nu înțeleg de ce fetele au fost neglijate”.

Iată câteva comentarii:

Nu a fost piesa lor „WEE WOO” populară?”

Nu-mi vine să cred că au neglijat aceste fete frumoase și foarte talentate.

Mă întreb dacă mai există vreo trupă K-pop de fete care să se fi destrămat atât de repede în liniște chiar după ce câștigaseră premiul pentru cei mai buni stagiari”.

Chiar le iubeam

Am auzit că producătorul lor le-a neglijat în timp ce lucra la promoțiile pentru trupa IZ*ONE

Chiar este un mister

Sursa: allkpop

 

 

Lasă un comentariu