Cântăreața Park Bo Ram decedează brusc la vârsta de 30 ani

Singer Park Bo Ram Passes Away At Age Of 30

O tragedie a lovit industria muzicală coreeană, cântăreața Park Bo Ram a decedat brusc la vârsta de 30 de ani!

Agenția ei, XANADU Entertainment, a confirmat vestea tristă pe data de 12 aprilie, declarând: „Veștile despre moartea cântăreței Park Bo Ram sunt adevărate. Aceasta a murit în ziua de 11 aprilie, iar cauza decesului este în curs de investigare de către poliție.”

Park Bo Ram a debutat în lumea muzicală după apariția în show-ul de audiții „Superstar K2” de pe Mnet în 2010. A cunoscut succesul cu piesa „Beautiful” lansată în 2014. În momentul decesului, s-a descoperit că această se pregătea pentru revenirea pe scenă cu ocazia aniversării a 10 ani de la debut.

De asemenea, în decursul zilei de astăzi, agenția lui Park Bo Ram a publicat o declarație oficială anunțând rezultatele autopsiei regretatei artiste. Iată în continuare declarația completă din partea agenției:

„Bună ziua, reprezentăm agenția XANADU Entertainment. În această dimineață (15 aprilie) a fost efectuată o autopsie pentru a confirma cauza decesului regretatei artiste Park Bo Ram. Autopsia nu a indicat semne de omucidere sau sinucidere, iar rezultatele exacte vor fi comunicate familiei îndurerate la o dată ulterioară.

Capela pentru decedată va fi amenajată în camera 21 a Casei Funerare a Centrului Medical Asan, începând de ora 15:00. Procesiunea funebră va avea loc la ora 6:00 dimineața (ora Coreei) pe 17 aprilie, iar locul de înmormântare este Parcul Memorial din Seul. Ne rugăm sincer pentru sufletul regretatei artiste care a plecat dintre noi și vă rugăm să vă abțineți de la a răspândi zvonuri și speculații pentru ca familia îndurerată să își poată lua rămas bun în liniște.

Vă rugăm să vă alăturați rugăciunilor pentru Park Bo Ram, care nu a renunțat niciodată la pasiunea sa pentru muzică și și-a îndeplinit visul, pentru ca ea să se odihnească în pace.”

Transmitem cele mai sincere condoleanțe familiei și prietenilor lui Park Bo Ram în aceste momente grele. Fie ca ea să se odihnească în pace.

Sursa: soompi 1, soompi 2

2 gânduri despre „Cântăreața Park Bo Ram decedează brusc la vârsta de 30 ani

Răspunde-i lui Yeonjunie Anulează răspunsul