Publicul își exprimă nemulțumirile și îngrijorările față de situația necontrolată, când Kim Ji Won a sosit recent la aeroport.
Pe data de 15 mai, Kim Ji Won a fost văzută la Aeroportul Internațional, iar numeroși fani s-au înghesuit pentru a o întâmpina pe faimoasa actriță, provocând haos.
Kim Ji Won a ieșit din sala de sosiri, fiind îmbrăcată într-un tricou alb simplu, blugi lejeri și o șapcă. Imediat după apariția sa, fanii s-au repezit la ea cu telefoane și camere, iar actrița, fiind surprinsă de situație, nu a putut să se miște decât foarte încet.
Deși era confuză și speriată, actrița a făcut tot posibilul să primească daruri și scrisori de la fani, ba chiar a făcut și gesturi de inimă în fața camerelor la cererile fanilor și reporterilor. În timp ce mergea înainte cu ajutorul bodyguarzilor ei, Kim Ji Won le-a tot amintit fanilor să fie atenți și să se uite în spate pentru a preveni accidentele.


Mergând încet și cu atenție în mijlocul mulțimii și având expresia îngrijorată, Kim Ji Won a ajuns să țipe tare: „Sunt blocată chiar acum!”. Cu toate acestea, fanii tot nu s-au potolit, iar actrița a încercat în continuare să le facă cu mâna înainte de a intra în mașină.
După ce au văzut fotografiile și videoclipurile răspândite pe rețelele sociale, care surprind scena haotică, fanii și internauții au rămas îngrijorați cu privire la problemele de siguranță. Pe fancafe-ul lui Kim Ji Won, fanii își spun reciproc să păstreze ordinea în aeroport. Alții au cerut agenției lui Kim Ji Won să întărească măsurile de siguranță, spunând: „Este atât de periculos. Sper că veți angaja mai mulți bodyguarzi pentru ea”, „Agenția trebuie să realizeze cât de periculoasă a fost situația la aeroport”, „Mă simt atât de rău pentru Ji Won” etc.
Între timp, Kim Ji Won a câștigat recent o popularitate uriașă datorită rolului ei din drama de succes, „Queen of Tears”.

off. As fii înnebunit în acea mulțime. 😦
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pingback: Agenția lui Kim Ji Won emite o declarație despre situația actriței la aeroport | K-POP ROMÂNIA