Jin din BTS va purta torța olimpică la „Jocurile Olimpice de la Paris” de vara aceasta

BTS's Jin Confirmed To Guest On

Fanii BTS îl vor putea vedea pe Jin într-o ipostază cu totul specială!

Conform surselor din presa sud-coreeană, idolul va lua parte la „Jocurile Olimpice de la Paris” de anul acesta ca purtător de torță. Starul K-pop va călători curând spre Franța pentru a lua parte la activitățile prilejuite de noul său rol, dar date referitoare la traseul pe care se va desfășura ștafeta torței olimpice sau programul acesteia nu au fost încă dezvăluite.

Se crede că motivul pentru care muzicianul a fost ales pentru o astfel de misiune este strâns legat de popularitatea internațională de care BTS se bucură, dar și de mesajul de iubire și acceptare de sine pe care trupa l-a transmis de-a lungul ultimului deceniu sub deja emblematicul slogan „Love Yourself”.

Deși vestea că Jin își va reprezenta țara la un eveniment de o asemenea amploare a creat valuri în mediul online, agenția trupei, BIGHIT MUSIC, a afirmat că va confirma informațiile imediat ce va fi pregătită sa facă acest lucru, relatează koreaherald.com.

Flacăra Olimpică a fost aprinsă în Grecia și a ajuns în Franța luna trecută. Va călători în peste 400 de locuri din Franța pe o distanță de aproape 12.000 de kilometrii, înainte de a ajunge la „Jardins du Trocadero”, locul unde va avea loc ceremonia de deschidere a „Jocurilor Olimpice” în data de 26 iulie, la Paris.

În jur de 11.000 de persoane sunt așteptate să ia parte la ștafeta torței olimpice alături de Jin. Figuri importante, precum fostul jucător ivorian de fotbal, Didier Drogba, fostul star al basketului, franco-americanul Tony Parker, un supraviețuitor al Holocaustului, rude ale victimelor atacului terorist de la Nisa, dar și astronauți și lucrători din sistemul de salubritate.

„Jocurile Olimpice de la Paris” se vor desfășura în perioada 27 iulie-11 august cu peste 15.000 de atleți din 206 țări concurând în 329 de competiții la 32 de discipline.

Cât despre alte proiecte la care idolul participă la nici o lună de la eliberarea din armată, acesta va lua parte la show-ul de varietăți al MBC, „The Half-Star Hotel in Lost Island”, relatează Soompi. Conform unei declarații din partea MBC din data de 1 iulie citată de aceeași sursă, „Jin a finalizat deja filmările, programul de difuzare nu este încă stabilit.”

Îi urăm mult succes lui Jin în activitățile prilejuite de ștafeta torței olimpice.

Foto: soompi

Lasă un comentariu