
S-a încheiat procesul pentru Yoo Ah In, care scapă de pedeapsa cu închisoarea, primește 1 an cu suspendare. Ce urmează pentru actor?
Pe 18 februarie a avut loc judecarea apelului pentru procesul lui Yoo Ah In, care a avut loc la Secția Penală 5 a Înaltei Curți din Seul. Instanța a anulat hotărârea inițială, care l-a condamnat pe Yoo Ah In la un an de închisoare și, în schimb, l-a condamnat la un an de închisoare cu o suspendare de doi ani.
Instanța a precizat: „Având în vedere motivul, mijloacele și consecințele infracțiunii, precum și împrejurările care au urmat săvârșirii infracțiunii, sentința pronunțată în primul proces a fost excesiv de grea și nedreaptă”.
Yoo Ah In a fost inculpat în octombrie anul trecut pentru consum de droguri, considerat o infracțiune extrem de gravă în Coreea de Sud. El a fost acuzat că și-a administrat substanțe medicale, inclusiv propofol, un anestezic extrem de puternic, utilizând pretextul că a fost sedat pentru proceduri cosmetice, de 181 de ori, în spitalele din Seul, între septembrie 2020 și martie 2022.
Având în vedere perioada de 2 ani de probațiune, orice recidivă a acestuia va pune automat în aplicare pedeapsa cu 1 an de închisoare.
Sursa: soompi
