
Pregătiți-vă de primăvară cu o nouă selecție captivantă de K-drame! 🌸✨
Pe măsură ce sezonul se schimbă, aduce cu sine și un val proaspăt de povești incitante, personaje memorabile și intrigi de neratat. Dacă sunteți în căutarea unor noi seriale care să vă completeze lista de urmărit, martie vine cu o gamă variată de K-drame care promit emoție, romantism și suspans!
Descoperiți titlurile care merită atenția voastră în această primăvară:
„The Potato Lab”

Titlu coreean: „감자연구소”
Distribuție: Lee Sun Bin, Kang Tae Oh, Lee Hak Joo, Kim Ga Eun, Shin Hyun Seung
Data premierei: 1 martie
Detalii de difuzare: sâmbătă și duminică la 21:20 (ora Coreei) pe tvN
„The Potato Lab” este o nouă comedie-romantică, plasată pe fundalul unui institut rural de cercetare a cartofilor. Povestea o urmărește pe Kim Mi Kyeong (Lee Sun Bin), o cercetătoare dedicată, a cărei viață gravitează în jurul cartofilor, și pe So Baek Ho (Kang Tae Oh), un director corporativ rece și principial. Destinele lor se ciocnesc neașteptat, iar pe măsură ce So Baek Ho pătrunde în lumea excentrică a lui Kim Mi Kyeong, cei doi ajung într-o poveste de dragoste tumultuoasă, plină de surprize.
„Mother and Mom”
Titlu coreean: „라이딩 인생”
Distribuție: Jeon Hye Jin, Jo Min Soo, Jung Jin Young, Jeon Suk Ho
Data premierei: 3 martie
Detalii de difuzare: luni și marți la 22:00 (ora Coreei) pe ENA
„Mother and Mom” spune povestea lui Lee Jung Eun (Jeon Hye Jin), o mamă preocupată de cariera sa, care îi cere ajutorul propriei mame, Yoon Ji Ah (Jo Min Soo), pentru a-i duce fiica, Seo Yoon (Kim Sa Rang), la instituții de învățământ. În timp ce Seo Yoon se pregătește pentru un test de admitere la cele mai bune clase de engleză, dinamica dintre cele trei generații de femei scoate la iveală tensiuni, sacrificii și realitățile dure ale sistemului educațional din Coreea de Sud.
„When Life Gives You Tangerines”

Titlu coreean: „폭싹 속았수다”
Distribuție: IU, Park Bo Gum, Moon So Ri, Park Hae Joon
Data premierei: 7 martie
Detalii de difuzare: vineri pe Netflix (7-14 martie 17:00, 21-28 martie 16:00)
Scrisă de renumitul scenarist Lim Sang Choon, cunoscut pentru hiturile „Fight My Way” și „When the Camellia Blooms”, „When Life Gives You Tangerines” este o poveste captivantă despre iubire și viață. Drama îi urmărește pe Ae Sun (IU) și pe Gwan Sik (Park Bo Gum) printr-o călătorie emoționantă desfășurată de-a lungul celor patru anotimpuri pitorești ale insulei Jeju, dezvăluind visurile, luptele și legăturile care îi definesc.
„The Art of Negotiation”
Titlu coreean: „협상의 기술”
Distribuție: Lee Je Hoon, Kim Dae Myeung, Sung Dong Il, Jang Hyun Sung
Data premierei: 8 martie
Detalii de difuzare: sâmbăta și duminica la 22:30 (ors Coreei) pe JTBC, disponibil pe Viki
„The Art of Negotiation” spune povestea captivantă a lui Yoon Joo No (Lee Je Hoon), un expert în fuziuni și achiziții, renumit pentru abilitățile sale de negociere fără egal. Într-o lume a strategiilor complexe și a tranzacțiilor cu mize uriașe, el își ghidează echipa prin provocările intense ale mediului corporativ, demonstrând ce înseamnă să fii un negociator legendar.
„Hyper Knife”
Titlu coreean: „하이퍼나이프”
Distribuție: Park Eun Bin, Sul Kyung Gu, Yoon Chan Young, Park Byung Eun
Data premierei: 19 martie
Detalii de difuzare: miercuri pe Disney+
„Hyper Knife” este o dramă medicală cu elemente de thriller și crimă, care prezintă rivalitatea acerbă și evoluția a două genii excentrice, ca doctorul Se Ok (Park Eun Bin), care avea un viitor promițător, și fostul ei mentor Deok Hee (Sol Kyung Gu), cel care a dus-o în pragul decăderii. Acest rol marchează prima ocazie în care Park Eun Bin interpretează un medic. Ea va avea confruntări intense și pline de emoție cu Sol Kyung Gu, care îl joacă pe Choi Deok Hee, adăugând astfel și mai multă profunzime dramei.
„Vilains Everywhere”
Titlu coreean: „빌런의 나라”
Distribuție: Oh Na Ra, So Yoo Jin, Seo Hyun Chul, Song Jin Woo, Park Young Gyu, Choi Ye Na, Han Sung Min, Jung Min Gyu, Eunchan
Data premierei: 19 martie
Detalii de difuzare: miercuri și joi la 21:50 (ora Coreei) pe KBS2
„Villains Everywhere” este o comedie plină de viață care explorează aventurile nebunești, dar pline de căldură a două surori cu personalități vibrante, Oh Na Ra (Oh Na Ra) și Oh Yoo Jin (So Yoo Jin). Împreună cu familiile lor excentrice, ele navighează prin haosul și momentele amuzante ale vieții de zi cu zi, oferind o poveste plină de umor și emoție.
„Heo’s Diner”
Titlu coreean: „허식당”
Distribuție: Xiumin (EXO), Chu So Jung (Exy), Lee Sae On, Lee Soo Min
Data premierei: 24 martie
Detalii de difuzare: luni și marți la 17:00 (ora Coreei), disponibil pe Viki
„Heo’s Diner” este o comedie romantică fantezistă care urmărește povestea lui Heo Gyun (Xiumin), o figură istorică din epoca Joseon, care ajunge accidental în prezent după o călătorie de 400 de ani în timp. Pe neașteptate, el deschide un restaurant, declanșând o serie de evenimente amuzante și captivante, pe măsură ce încearcă să se adapteze noii lumi și să-și descopere destinul.
„Heesu in Class 2”
Titlu coreean: „2반 이희수”
Distribuție: Ahn Ji Ho, Jo Joon Young, Kim Doyeon, Lee Sang Jun
Data premierei: 28 martie
Detalii de difuzare: vineri și sâmbătă la 18:00 (ora Coreei)
Bazat pe un webtoon BL popular, „Heesu in Class 2” urmărește viața lui Hee Su (Ahn Ji Ho), un licean de 18 ani care navighează prin sentimentele sale complicate de dragoste și prietenie. În timp ce trăiește momente de neuitat alături de colegii săi, el ascunde un secret profund, pe care nu îndrăznește să-l împărtășească nimănui.
„The Divorce Insurance”
Titlu coreean: „이혼보험”
Distribuție: Lee Dong Wook, Lee Joo Bin, Lee Kwang Soo, Lee Da Hee, Chu So Jung
Data premierei: 31 martie
Detalii de difuzare: luni și marți la 20:50 (ora Coreei) pe tvN
„The Divorce Insurance” este o comedie romantică de birou care urmărește povestea lui Noh Ki Jun (Lee Dong Wook), angajat al unei echipe inovatoare de dezvoltare a produselor dintr-o companie de asigurări, care creează planuri de asigurare pentru divorț.
Care dintre aceste K-drame vă stârnește cel mai mult curiozitatea? Aveți deja una pe lista de urmărit în martie?
sursa: soompi, mydramalist







