Park Ji Hyun neagă zvonurile cu privire la o posibilă relație

Park Ji Hyun Denies Dating Rumors

Actrița a fost recent ținta unor speculații pe marginea vieții sale private.

În data de 9 octombrie, Park Ji Hyun a postat pe contul oficial de Instagram câteva fotografii care au generat reacții neașteptate din partea internauților. Într-unul dintre cadre, actrița apare în costum de baie, stând pe o canapea în timp ce privește spre cameră. Silueta unui bărbat care a realizat fotografia cu Park Ji Hyun, reflectată într-o fereastră, a fost mai mult decât suficient, se pare, pentru ca unii internauți să speculeze o posibilă relație între actriță și misteriosul bărbat.

Ca răspuns la aceste zvonuri, agenția actriței, Namoo Actors, a declarat, „Park Ji Hyun a mers într-o excursie cu ocazia Chuseok alături de cunoștințe, inclusiv antrenorul personal și soția acestuia. Singurul bărbat din grup a fost antrenorul personal. Park Ji Hyun însăși a etichetat contul cunoștințelor sale.”

Park Ji Hyun a atrast recent atenția publicului prin portretizarea unui personaj în diverse etape de vârstă, 20, 30 și 40 de ani, în serialul Netflix „You and Everything Else”, lansat în data de 12 septembrie.

Sursa: soompi

Lasă un comentariu