
„KPop Demon Hunters” continuă seria de reușite pe scena internațională.
În data de 6 decembrie, reprezentanții „Critics Choice Awards” au anunțat nominalizările pentru cea de-a 31-a ediție a galei de premiere. „KPop Demon Hunters”, animația care a luat cu asalt întreaga lume în 2025 și a doborât record după record, obține două nominalizări pentru „Best Animated Feature” și „Best Song” cu piesa „Golden” interpretată de trupa fictivă HUNTR/X.
Dacă la prima categorie, producția se luptă pentru un trofeu cu alte animații de renume ca „Arco”, „Elio”, „In Your Dreams”, „Little Amélie or the Character of Rain” și „Zootopia 2”, de cealaltă parte „Golden” intră într-o cursă din care mai fac parte „Drive” („F1”), „I Lied to You” („Sinners”), „Clothed by the Sun” („The Testament of Ann Lee”), „Train Dreams” („Train Dreams”) și „The Girl in the Bubble” („Wicked: For Good”).
Recent, animația „KPop Demon Hunters” a plecat acasă cu trofeul „Best Animated Film” în cadrul ceremoniei „New York Film Critics Circle Awards”.
Gala „Critics Choice Awards” va avea loc în data de 4 ianuarie 2026.
Felicitări și succes echipei „Kpop Demon Hunters”.
Sursa: soompi
