GIRLSET lansează piesa energică „young & dumb”

GIRLSET release 'young & dumb' with lyrics written by all four members

GIRLSET, grupul feminin internațional al JYP Entertainment, a lansat noul single digital „young & dumb”, o melodie la ale cărei versuri au contribuit toate cele patru membre!

Pe 13 noiembrie, la ora 17:00 (ora României, 12 noiembrie), grupul a lansat oficial piesa, marcând prima revenire muzicală după aproape șase luni. Melodia fusese prezentată anterior în cadrul festivalului „82WORLD”, organizat de platforma hello82, unde a primit reacții entuziaste din partea publicului.

Lexi, Camila, Kendall și Savanna au participat la scrierea versurilor, care transmit un mesaj despre libertatea de a experimenta, de a te îndrăgosti și de a face greșeli fără a avea întotdeauna toate răspunsurile.

În luna iulie, GIRLSET au fost incluse în lista „21 Under 21” realizată de Billboard, care evidențiază tinerii artiști cu vârsta de cel mult 21 de ani ce se remarcă în industria muzicală. Publicația a apreciat colaborarea grupului cu Missy Elliott pentru „Little Miss (Misdemeanor)”, succesul piesei „Tweak” în clasamentul Digital Song Sales și implicarea membrelor în propriul proces creativ.

Prin lansarea „young & dumb”, GIRLSET își continuă dezvoltarea muzicală și își consolidează prezența pe scena internațională.

Sursa

Lasă un comentariu