
Tot mai multe celebrități k-pop confirmă participarea la premiile „AAA 2018”!

Recent, reprezentanții festivității de premiere „2018 MBC Plus x Genie Music Awards” sau altfel spus „2018 MGA” au spus „STOP” voturilor online, iar la scurtă vreme după aceasta, au făcut publice rezultatele!

Pe 27 octombrie, trupa fromis_9 a organizat un eveniment special pentru fanii săi, având drept tematică „Halloween-ul”. La petrecere, care a fost numită „Bomb Halloween”, fiecare membră a apărut într-un costum dedicat acestei sărbători.

Chaeyoung din fromis_9 demonstrează că poate să facă față oricărei situații neașteptate atunci când se află pe scenă!

Din moment ce revenirea grupului fromis_9 a fost confirmată, agenția fetelor continuă să lanseze din ce în ce mai multe spoilere pentru noua întoarcere.

După cum știți deja, MBC și Genie au anunțat anterior că urmează să organizeze prima lor festivitate de premiere, numită „MGA 2018 sau „MBC Plus X GENIE MUSIC AWARDS”, chiar în luna noiembrie a acestui an, iar de curând a lansat primele nominalizări.

Institutul Coreean de Cercetare al Afacerilor a publicat clasamentele reputației din această lună pentru grupurile de fete! Continuă lectura

Seria de concerte „KCON”, organizată de CJ E&M Entertainment, debutează pentru prima dată în Asia de Sud-Est, mai exact în Thailanda.

Trupele de idoli, care au participat la competițiile sportive „Idol Star Athletics Championship (ISAC)” din 20 august, au pregătit mâncare şi băuturi răcoritoare special pentru fanii lor prezenţi la filmări.

Una dintre cele mai tari competiții sportive între idoli va avea loc în luna august!

Institutul Coreean de Cercetare al Afacerilor a publicat clasamentele reputației din această lună pentru grupurile de fete! Continuă lectura

Institutul Coreean de Cercetare al Afacerilor a publicat clasamentele reputației din această lună pentru grupurile de fete! Continuă lectura

2018 a fost un an interesant pentru K-Pop, mai ales când vine vorba de noi grupuri de idoli. Continuă lectura

Organizatorii centertelor „KCON 2018 LA” au dezvăluit numele următorilor participanți!

Institutul Coreean de Cercetare a Afacerilor a publicat clasamentele reputației din această lună pentru grupurile de fete! Continuă lectura

Trupa fromis_9 își face revenirea în curând! Continuă lectura

A fost dezvăluită lista trupelor de fete cu cea mai bună reputație în această lună.

Veste bună pentru k-pop-erii din Statele Unite, a fost lansată listă artiștilor care vor urca pe scena concertului KCON 2018, organizat la New York!

Avem o veste tristă pentru fanii trupei B.A.P, băieții nu vor mai participa la „Dream Concert”!

Se pare că „Dream Concert” nu mai este un concert de vis pentru internauții coreeni, mulți dintre aceștia fiind dezamăgiți de lista cu artiști propusă de organizatori.

Au apărut zvonuri conform cărora una dintre membrele trupei fromis_9 ar fi pe lista participanților la ”Produce 48”, Continuă lectura

În data de 6 mai, ora 19:00, va începe ceremonia de decernare a premiilor „2018 Asia Model Awards”, finala grandioasă a celui de-al 13-lea festival anual de la Seoul „Asia Model Festival”. Continuă lectura

Simpaticul Heechul le-a spus membrelor fromis_9 în timpul unui show tv ce idoli feminini îi plac, acestea aflând că nu sunt printre favoritele lui! Continuă lectura

În acest episod al programului ”Show! Music Core”, CLC a revenit cu piesa ‘Black Dress’, Weki Meki cu ‘La La La’, BoA a revenit cu ‘One Shot, Two Shot’, Yoseob din Highlight cu ‘Where You’re Gone’ și NCT U cu ‘BOSS’.

În acest episod al show-ului Inkigayo de pe canalul SBS, noii prezentatori au fost Mingyu din trupa Seventeen, Jung Chae Yeon din grupul DIA și actorul Song Kang. Hong Jin Young a revenit cu melodia Good Bye.

Ilgan Sports a organizat un sondaj, unde au participat 100 de idoli din trupe precum: GOT7, NU’EST W, Red Velvet, RAINZ, MONSTA X, BTS, Black Pink
, BTOB, Seventeen, Super Junior, Akdong Musician
, Wanna One, G-Friend, Oh My Girl, WINNER
, Taeyeon din Girls Generation, TWICE, fromis_9, EXID, JBJ și TRCNG. Aceștia au trebuit să răspundă la câteva întrebări, cum ar fi: „Cel mai frumos idol”, „Artistul de care ai vrea să te apropii”, „Cea Mai Bună Voce” și altele, răspunsurile lor le aveți mai jos.

Grupul feminin fromis_9 a lansat un videoclip în care ne prezintă coregrafia lor pentru „Miracle” pentru seria ‘fromis_9 TV Behind’.

A fost dezvăluită lista trupelor de fete cu cea mai bună reputație în luna februarie.