
“Return Of Superman” îi va aduce în fața spectatorilor pe Yoon Sang Hyun și pe cei 3 copii ai săi. Continuă lectura

“Return Of Superman” îi va aduce în fața spectatorilor pe Yoon Sang Hyun și pe cei 3 copii ai săi. Continuă lectura

Micuțul Kang Hao, băiatul lui Gary, și-a ales un cadou mai mic de la magazinul de jucării, deoarece este convins că tatăl său are probleme financiare din cauza crizei de COVID-19. Continuă lectura

Membrii ”Running Man” pot părea sănătoși, dar corpurile lor s-au ciocnit de mai multe dificultăți de-a lungul anilor.

Gary și-a surprins fanii, după ce a încărcat o poză pe rețele de socializare cu primul său băiețel.

K-POP-ul este în continuă schimbare și evoluție, precum și artiștii care se află în interiorul acestei industrii. Idolii vin și pleacă. Acest lucru s-a întâmplat înainte și, de asemenea, continuă pe parcursul istoriei. Unii artiști dispar în umbră, în timp ce alții înfloresc și devin și mai puternici. Iată câțiva artiști solo ai K-POP-ului, care au înflorit după ce au părăsit formația lor. Continuă lectura

Kang Gary și-a mulțumit fanii prin postarea unei fotografii frumoase, în care acesta se află într-o piscină împreună cu fiul său. Continuă lectura
Fanii au fost foarte surprinși când idolii lor peferați au făcut anuțuri în legătură cu viețile lor si cum o să se schimbe. Continuă lectura

Acum puţin timp am făcut un articol cu cele mai triste şi şocante momente din 2017, iar acum a venit timpul să fac un articol cu cele mai fericite și surprinzătoare momente/povești din anul 2017.

Rapper-ul a vorbit după multă vreme în cadrul unui interviu despre familia lui și decizia de a părăsi show-ul „Running Man”

Surse media susțin că au descoperit identitatea soției rapper-ului. Acesta ar fi căsătorit cu o angajată a companiei Leessang cu 10 ani mai tânără ca el. Continuă lectura

Pe 17 noiembrie, Gary și-a surprins fanii cu cea mai recentă actualizare de pe Instagram!

Cred că de cele mai multe ori, ni s-a întâmplat să spunem că x seamănă izbitor de mult cu y. Continuă lectura

De la despărţiri, la bârfe şi zvonuri, această listă include unele dintre cele mai accesate ştiri din anul trecut. Continuă lectura

Vara în Coreea este un sezon neiertător – ploi torențiale din cauza musonilor, caniculă și umiditate, ceea ce înseamnă că coreenii sunt, de obicei recunoscători pentru luna septembrie. Continuă lectura

Topul Gaon este topul național al Coreei de Sud, el este echivalentul clasmentului Oricon în Japonia și Billboard în Statele Unite ale Americii.
În continuare aveți ratingul pentru prima jumătate a anului 2016! Continuă lectura

Cuplul de luni, Gary și Song Ji Hyo, va apărea în unul din episoadele emisiunii Please Take Care of My Refrigerator din China. Continuă lectura
Junsu din JYJ va reveni pe 30 mai cu cel de-al treilea album ‘XIGNATURE‘ şi cu melodia de titlu Rock The World, pentru care a lansat un teaser video.

În episodul de azi, Hyesung din Shinhwa a revenit cu „Roco Drama„, CANDO s-a întors cu „Fantasy Girl” feat. Kasper. În plus Turbo au avut o prestaţie specială cu „December„, „Hide and Seek” and „Again” . Continuă lectura

Săptămâna aceasta la emisiunea ‘Inkigayo‘ de pe SBS, pentru locul 1 au concurat TWICE, PSY şi Gary, ca în cele din urmă cel care a plecat acasă cu trofeul a fost Gary.

Suzy din miss A şi Baekhyun din EXO se pregătesc de lansarea melodiei Dream pe 7 ianuarie. Aceştia au lansat un teaser pentru melodie.

Recent, au fost publicate nominalizările pentru cea de-a 30 gală a premiilor ‘Golden Disk‘. Continuă lectura

Noul grup al companiei JYP Entertainment, GOT7 a lansat în sfârşit MV-ul pentru ‘Girls Girls Girls’! Continuă lectura