
Cei doi artiști vor face echipă pentru un concert comun în această toamnă!

În data de 10 noiembrie, Junsu a anunțat că a pus bazele unei noi agenții, PALMTREE ISLAND.

Fanii veterani ai muzicii k-pop știu deja la ce se referă zicala „vizual în stil SM Entertainment”! Continuă lectura

Junsu (XIA) a anulat a doua zi a concertului său online de sfârșit de an din cauza virusului COVID-19.
Continuă lectura
Pe data de 15 octombrie, agenția C-Jes Entertainment a confirmat revenirea lui Xia Junsu!

Vi s-a întâmplat vreodată să vă amintiți de o melodie după mult timp sau să găsiți o melodie pe care nu ați mai auzit-o de ceva vreme și să vă aduceți aminte de cât de mult ați ascultat-o atunci când a fost lansată? Asta mi se întâmplă mie de obicei, iar zilele trecute, într-o noapte când nu aveam somn, minunata lume a YouTube-lui mi-a amintit de melodii de care chiar uitasem. Având în vedere că fac parte din generația care a prins caseta, obișnuiam ca până acum 3 ani să îmi descarc melodiile în calculator, dar vremurile au trecut și acum trăiască Spotify și Youtube alături de gigabity nelimitați. Vă spun asta pentru că am săpat ceva după aceste piese, pentru că nu le aveam chiar pe toate într-un playlist pe YT, dar acum sunt puse acolo frumos.

Revenim cu pictoriale de la Lee Dong Wook, Im Siwan, Seo Kang Joon, Junsu din JYJ, Seohyun, Lee Yeon Hee, Lee Do Hyun, Jennie din BLACKPINK, Han Bo Reum, Sung Hoon, Hani, Hyuna, Kim Ji Seok, Kang Ha Neul, Hwasa din MAMAMOO și Kang Daniel. Continuă lectura

Kim Junsu din JYJ a vorbit cu sinceritate despre activitățile și cea mai recentă apariție a sa la TV. Continuă lectura

Deja de câțiva ani încoace, avem această tradiție ciudată și (ne)plăcută pentru unii de 1 ianuarie – dezvăluirea unui cuplu șocant de către Dispatch! Continuă lectura

Potrivit ştirilor din 6 noiembrie, Junsu din JYJ a participat la filmările primei sale emisiuni de divertisment de pe MBC din aproximativ 10 ani! Continuă lectura

C-JeS Entertainment răspunde ştirilor în care s-a dezvăluit că familia lui Junsu din JYJ a depus un proces pentru fraudă. Continuă lectura

2019 chiar este un an prost pentru industria coreeană de divertisment, cu atâtea scandaluri şi ştiri şocante ce sunt dezvăluite la fiecare pas. Mulţi chiar spun că e un al doilea 2014, în care au avut loc, de asemenea, o serie de evenimente neplăcute. Prin urmare, un sondaj de acum 10 de ani făcut de Mnet le-a atras atenţia internauţilor, care se amuză de ironia rezultatelor. Continuă lectura

Înainte de premiera din 15 iunie, personajele principale ale muzicalului „Xcalibur”, Kim Junsu, DK din Seventeen şi actorul de muzical Kai, au participat la o sesiune foto pentru „Cosmopolitan”. Continuă lectura

Xia Junsu lansează prima sa melodie pentru coloana sonoră a unei producţii de la revenirea din serviciul militar! Continuă lectura
Nu e asa ca din cand in cand iti mai aduci aminte de o melodie pe care o ascultai la un moment dat? Mie mi se intampla si mai dau peste o melodie si ma gandesc ”cum de nu am mai ascultat-o de atata timp.”
Pentru ca mi-am amintit recent (astazi) de cateva melodii pe care nu le-am mai ascultat de mai bine de un an si uitasem practic de ele, m-am decis sa vi le reamintesc si voua.

Vedetele precum Irene din Red Velvet, Sunmi, TWICE, Park Min Young, Chuu din LOONA, Junsu din JYJ, Sulli, Kim Nam Gil, Honey Lee, Hwasa din MAMAMOO, Shin Se Kyung, Moon Ga Young şi multe alte vedete. Continuă lectura

Kim Junsu din JYJ a primit un cadou de la președintele Coreei de Sud, Moon Jae In, și de la Prma Doamnă, Kim Jung Sook!

În data de 3 ianuarie, Junsu din JYJ le-a mulţumit lui Bae Jin Young şi Hwang Min Hyun pentru că au venit să-l vadă în musicalul său, „Elizabeth„. Continuă lectura

Membrul JYJ, Junsu, a continuat să discute într-un interviu solo despre ce înseamnă pentru el a fi incapabil să apară la televizor, în lumina concertului de revenire ‘2018 Way Back Xia Concert‘.

Junsu din JYJ a vorbit despre lucrurile de care i-a fost dor cel mai mult în perioda când era în armată. Continuă lectura

La numai câteva zile de la revenirea în viața publică, Junsu din JYJ a vorbit despre armată și multe altele. Continuă lectura

Kim Junsu din JYJ a fost lăsat la vatră după un an și nouă luni de serviciu în poliție. Continuă lectura

Farsele cu telefonul la poliție nu sunt nimic nou sub soare. Dar dacă o comandă de pizza la numărul de urgență este de fapt un strigăt disperat după ajutor? Continuă lectura

Cel mai mai mare şi mai important eveniment din acest an pentru Coreea de Sud este faptul că va fi gazda Jocurilor Olimpice de Iarnă. Acestea vor avea loc la Pyeongchang luna viitoare! Ce treabă are asta cu K-pop-ul? Ei bine, diferite celebrităţi coeene vor evolua la acest eveniment care poate chiar vor putea fi văzute şi la TV la noi! Continuă lectura
E o zi bulversantă azi: anunțul căsătoriei lui Taeyang și sinuciderea lui Jonghyun ne-au luat pe toți ca o tornadă. Continuă lectura

Se pare că serviciul militar, în cursul căruia se află, nu i-a răpit lui Junsu din JYJ elanul de a se urca pe scenă. Continuă lectura

Junsu din JYJ a fost fotografiat cum se antrenează la departamentul de poliţie unde a fost repartizat! Continuă lectura

Centrul de Antrenament Militar a dezvăuit o poză cu Junsu din JYJ din timpul stagiului militar al celebrităţii. Continuă lectura

Cum deja au apărut primele poze cu cei doi din armată, internauţii nu au întârziat nici ei să-şi dea cu părerea. Continuă lectura

Jaejoong îi dorește toate cele bune colegului său de trupă, Junsu, în serviciul militar.

Pe 12 ianuarie a fost dezvăluit faptul că Junsu din JYJ va colabora cu cântărețul veteran Lim Chang Jung pentru un nou proiect.

Anul 2016 s-a încheiat, deci a sosit vremea să aflăm care artiști, după părerea voastră, au strălucit cel mai mult în acest an! Continuă lectura