Himchan din B.A.P îşi cere scuze pentru accidentul său

Membrul B.A.P, Himchan, îşi cere scuze fanilor pentru că s-a rănit înainte de comeback.

După cum am spus ieri, Himchan şi-a rupt două degete de la mâna dreaptă şi a avut devoie de intervenţie chirurgicală. Iar pentru a se clarifica lucrurile, mulţi fani s-au întrebat de ce Himchan nu a fost prezent la ceremonia de absolvire a lui JongUp şi petrecerea de ziua lui. Era din cauză că acesta se refăcea după accident. Astfel după ceva vreme de tăcere, Himchan a lăsat un mesaj fanilor pe Twiter.

Aţi spus că nici o ştire nu este o ştire bună, şi îmi pare rău să vă dau veşti proaste. Am auzit şi am văzut ceea ce fanii noştri spun. Îmi pare sincer rău că nu am putut spune nimic mai devreme. M-am gândit la cum să nu las povara pe capul celorlalţi membri şi mi-a luat ceva. Înţelegeţi nu?

Am muncit din greu la acest album, aşa că a fost greu pentru mine să accept realitatea care m-a izbit. M-am gândit la multe lucruri, şi acum sunt ok, pentru că mi-am organizat gândurile. Este în trecut acum, aşa că hai să ne gândin la viitor.

Hai să ne gândim numai la lucruri fericite, care se vor întâmpla de acum în colo şi să le facem să se întâmple. Avem numai momente fericite în vitorul nostru.

În cele din urmă, îmi cer scuze fanilor noştri şi vă iubesc. Colegi mei, îmi cer scuze, sunt recunoscător şi vă iubesc. Sunt foarte recunoscător pentru că există mulţi oameni cărora le pasă de mine.

Mulţumesc tuturor, voi munci din greu şi măi vindeca rapid. Sunt aâtâ de recunoscător pentru existenţa B.A.P şi a BABY.

Cuvintele au fost scrise de Himchan după ce mulţi l-au învinovăţit pentru faptul că s-a accidentat.

Twitter-ul său este aici.

 

8 gânduri despre „Himchan din B.A.P îşi cere scuze pentru accidentul său

  1. Avatarul lui deni KHJdeni KHJ

    da carei vina lui ? sa intamplat asta e , cateoda nui inteleg pe ceilalti fani ,nici el nu sa gandit ca o sa se intample asta si nu-i vina lui ca sia rupt degetele pur si simplu a fos un accident ca la orcine ,ii doresc sa se faca bine cat mai !!!!!!!!!!

    Apreciază

    Răspunde
    1. Avatarul lui Speedy👑🎶😈Crissa Autor post

      Da am vazut campania doar ca pideusem locul in care se desfasoara:)) mersi ca mi-ai aminiti:))
      App tu erai cea cu chibi-urile nu? As putea sa vad ceva desenat de tine?:D

      Apreciază

      Răspunde
        1. Avatarul lui Speedy👑🎶😈Crissa Autor post

          Wow sunt super, sincer daca eu habar nu am sa desenez ma incaita orice desen facut de altcineva:D iar ala cu Yalentine’s day e asa dragut:D Felicitari si bafta la desenat in continuare:D

          Apreciază

          Răspunde
  2. Avatarul lui LL

    doamne..ce prosti sunt fanii. Cum naiba sa il invinuieze ca s-a accentat! Si el nu trebe sa-si ceara scuze de la fani, si fanii nu ar trebuii sa-l judece asa repede si sa fie alaturi de el, si sa se gandeasca ca e om si el, nu numai un idol. Dar nu, majoritatea fanilor cred ca e idol si nu are voie nici sa iasa din casa fara ca fanii sa afle…

    Apreciază

    Răspunde

Răspunde-i lui L Anulează răspunsul