Cazul lui Kim Hyun Joong aproape închis. Internauţii îl atacă în continuare

Se pare că cearta în care este impicat Kim HyungJoong este aproape de final din moment ce fosta lui iubită şi-a retras plângerea împotriva acestuia.

Secţia de poliţie a declarat pe 17 septembrie „Am primit cererea de retragere a plângerii împotriva lui Kim Hyun Joong la ora 12:30.” De asemenea agenţia lui a confirmat ştirile.

Avocatul fostei iubite a declarat „Clientul meu şi-a exprimat opinia că nu vrea penalizare, astfel procesul a fost retras. Kim Hyun Joong s-a întâlnit personal cu victima şi şi-a cerut scuze. După câteva zile de gândire, aceasta a retras plângerea fără condiţii sau decontare.”

Chiar dacă lucrurile s-au terminat, coreeni îl consideră şi pe el la fel de terminat, iar cariera lui este murdărită. Se speculează, atât de internauţi cât şi de cei din interior, că acesta a plătit-o să tacă din gură şi pentru a-şi retrage plângerea.

[+397, -19]  Deci cât de mult i-a dat?

[+386, -32] Oricum, eşti terminat tsk tsk

[+73, -8] Şi-a pierdut şi imagina şi prietena. Papa

[+68, -6] Hyun Joong, cât de mult ai plătit-o? Hyung e aşa curios.

[+64, -10] Tot ceea ce ai nevoie  sunt banii pentru a-ţi bate iubita şi să nu mergi la închisoare.

[+65, -11] Chiar dacă şi-a retras plângerea, imaginea lui e ruinată.

Comentariile în marea majoritate sunt făcute de persoane de aceeaşi vârstă sau chiar mai învârstă decât Kim Hyun Joong.

8 gânduri despre „Cazul lui Kim Hyun Joong aproape închis. Internauţii îl atacă în continuare

  1. Avatarul lui CamenCamen

    POLICE STATES, “KIM HYUN JOONG AND SUE NA CHIN, CASE DISMISSED/ CLOSED” |
    Acest titlu am gasit pe twitter dar au sters foarte repede numele ei. Am recuperat din istoric.

    Apreciază

    Răspunde
  2. Pingback: Fosta iubită a lui Kim Hyun Joong declară că nu a primit bani de la acesta | K-Pop Romania

  3. Avatarul lui Claudia PanaitoiuClaudia Panaitoiu

    daca ai fii baiat te-ai incurca cu o astfel de fata ? raspunde sincer
    uite ce zice politia
    According to the news portal OSEN that followed this case (Oh Asia disagree on how leaked information) in the last three days has confirmed that the singer and actor 김현중 (Kim Hyun Joong), which was denounced by his ex girlfriend alleged violence has been withdrawn.
    An officer of the police station in Seoul Songpa has commented: Today September 17 at 4 pm Miss A has withdrawn the complaint against Kim Hyun Joong, because the doctor did not find credible and conclusive evidence about the alleged physical violence reported by Miss A. [Not proven shock seen in the photos are been made by the artists that is not signed by a legal physician] Because the complainant claimed to have been beaten more than once since 2012 for which conducted the complaint on August 20 on charges of physical violence. This news was announced on August 22 by the press. [Information was illegally leaked by the press] Hyun Joong .kim and Miss A had their own version of events. During this time the artist has twice visited the police station and Seoul Songpa where he was questioned by police.
    On September 15, Kim Hyun Joong on his official website, he sent a note of apology in which story that happened during the 2 year relationship he had with Miss A to once loved. He apologized for causing pain and mental anguish. [Not confirmed that the hit and fractured ribs]
    The lawyer Seo Eun Choi Miss commented: Kim Hyun Joong has presented a public apology on its official website with what has demonstrated his sincere repentance, so we decided not to pursue a complaint and to proceed with the lawsuit, concluding that their customer just wanted a sincere apology.
    Credits: Oh osen.co.kr & Asia Magazine
    By Oh Asia Magazine

    Apreciază

    Răspunde
  4. Avatarul lui deliaballdeliaball

    Nici un coreean nu loveste o femeie!
    Mai ales o persoana publica!
    Voi care va da-ti aere ca sante -ti fani de k-pop, cat primiti pt a defăima un nume de talie mondiala?
    A-ti uitat momentele cand va-ti alinat sufletele cu muzica lui?
    Si de cand sante-ti voi fara de pacat? Nu va mai place K HJ, dar veniti fiecare cu acuzaţia proprie la adresa lui, ca sa demontrati defaimatorilor, ce minte îngrădită aveti!
    Halal!

    Apreciază

    Răspunde

Răspunde-i lui Lucy Anulează răspunsul