Lay din EXO vorbește despre încredere și trădare

EXO's Lay on Trust and Betrayal

Pe 21 iunie, în episodul emisiunii ‘Go Fighting!‘, lui Lay și celorlalți participanți li s-au dat sarcina să adune cât mai multe lingouri de aur. Deși era o emisiune individuală, chiar de la începutul show-ul, Lay a format o alianță cu Sun Honglei, cei doi mergând împreună să finalizeze misiunea dată.

Cu toate acestea, când cei doi s-au oprit să ia masa de prânz, Sun Honglei a profitat de faptul că Lay s-a dus la toaletă și a fugit cu tot cu servieta cu lingouri a lui Lay. Fără nici un ban, Lay a trebuit să ceară donații de la fani pentru a lua metroul pentru a ajunge la destinația sa. Chiar a stat de vorba cu un străin despre situația prin care trece, cerându-i sfatul acestuia.

După ce a ajuns la destinație și s-a întâlnit cu restul participanților, mai puțin Sun Honglei, Lay a spus: ”Cred că trebuie să avem mai multă încredere unii în alții!” Când fostul său aliat a ajuns și el, acesta l-a căutat imediat pe Lay. Însă, Lay a încercat să îl evite, iar atunci când Honglei a ajuns într-un final lângă el, acesta a început să își ceară scuze pentru ce a făcut. Lay a spus: ”Ai luat servieta cu lingourile fără permisiunea mea, așa că nu ai nici un motiv, condiție sau privilegiu să îmi spui să o iau înapoi. Am avut încrede în tine în acest caz.

Când alt membru a încercat să ajute, spunând ca Honglei a greșit, Lay a continuat spunând: ”Aceasta nu este o chestiune de corect sau greșit. Este o chestiune de principiu.” În final, membrii castului, inclusiv Sun Honglei, au fost mișcați de de sinceritate și inocența membrului EXO, și s-au unit pentru al ajuta pe acesta să câștige proba. Mai târziu, la o conferință de presă ținută după show, Honglei l-a întrebat pe Lay dacă l-a iertat, iar acesta a răspuns afirmativ.

Mai jos aveți filmulețul în care Honglei încearcă să își ceară scuze lui Lay.

Cu toate acestea, după ce episodul a fost difuzat, mulți spectatori l-au criticat pe Lay, spunând că a luat trădarea lui Honglei prea în serios. Ei au spus că emisiunea este un show de divertisment și că ce a făcut Honglei a fost doar un gest pentru a face totul mai amuzant și mai interesant. Internauții cred că Lay nu ar fi trebuit să se simtă jignit personal de ceea ce s-a întâmplat.

Ca răspuns, Lay a scris pe Weibo: ”Mulțumesc pentru opinia, sugestia și criticele tuturor. Le accept pe toate. Show-ul este unul bun. Toți hyung sunt buni. În ceea ce privește deficiențele mele, voi învăța încet și voi crește. Mulțumesc pentru grija tuturor și mulțumesc ‘Go Fighting!’

Cr.: Koreaboo.

10 gânduri despre „Lay din EXO vorbește despre încredere și trădare

  1. Avatarul lui jwalkerjwalker425

    e foarte bine ca e un baiat cu principii..si nu se abate de la ele..dar aici..a luat totul mult prea in serios..in running man mereu se fac aliante si tradari de genul:)))

    Apreciază

    Răspunde
  2. Pingback: Lay din EXO mărturiseşte „Nu-mi pot permite să fiu rănit din nou” | K-Pop Romania

Răspunde-i lui jwalker425 Anulează răspunsul