Membrele T-Ara deschid subiectul plecării lui Hwayoung și greutățile prin care au trecut

T-ara,hwayoung

Membrele din  T-Ara au vorbit despre controversa lor din trecut care a implicat-o pe fosta membră Hwayoung.

Fetele au primit multă ură și critici de la publicul coreean din cauza celor întâmplate, iar de curând, acestea au declara pentru OSEN: ”După incident, imaginea trupei T-Ara s-a schimbat. Din cauza asta, am avut o perioadă foarte grea, și chiar și fanii noștri au trecut prin multe. Am îndurat durerea pentru că era problema noastră, dar nu este o datorie pe care fanii noștri trebuie să o plătească. Noi suntem neimaginabil de recunoscătoare pentru faptul că fanii au stat alături de noi cu dragoste. Nu îi vom uita până în ziua în care vom muri.

Ele au fost întrebate și de Hwayoung și au spus că: ”Hwayoung o duce bine, și având în vedere că a trecut mult timp de atunci, credem că ne putem întâlni cu ea zâmbind acum.”

Cr.: Allkpop.

4 gânduri despre „Membrele T-Ara deschid subiectul plecării lui Hwayoung și greutățile prin care au trecut

    1. Avatarul lui OddOdd Autor post

      Au fost multe dovezi ca de fapt nu ii faceau nimic. Nu sunt foarte informata, dar din cate stiu ele au fost pana la urma victimele, pt ca au fost acuzate pe nedrept

      Apreciază

      Răspunde

Răspunde-i lui Sora Anulează răspunsul