
Se pare că o fată s-a întâlnit cu doi băieți în același timp, fără ca ei să știe.
Sunghak din BIG STAR a recunoscut că el și rapper-ul Marco din H.B.Y s-au întâlnit cu aceeași fată, în același timp. Băieții erau din același oraș și au aflat vestea șocantă întâmplător.
![]()
Inițial, Marco nu l-a crezut pe Sunghak, dar în momentul în care acesta a menționat numele fetei cu pricină, imediat a confirmat. Seunghak chiar și-a amintit că i-a văzut pe cei doi împreună în timp ce mâncau înghețată, însă la acea vreme încă nu știa că iubita lui este și iubita prietenului lui.
![]()
Din moment ce întâmplarea a avut loc cu mult timp înainte ca aceștia să devină idoli, Marco și Sunghak au râs, iar în cele din urmă au trimis și un mesaj video acelei fete.
Ce părere aveți?
