
Trupa feminină, MOMOLAND, a fost câştigătoarea de săptămâna aceasta a emisiunii ‘Music Bank’, ce se difuzează săptămânal pe KBS.
Pe 23 februarie, grupurile MOMOLAND şi iKON au fost nominalizate pentru locul 1, dar la final trupa feminină a ieșit învingătoare cu melodia ”Bboom Bboom”. Însă, fetele au părut destul de triste chiar dacă au câştigat trofeul.
De obiciei, artiştii care câştigă sunt plini de entuziasm şi foarte fericiţi, dar artistele au foste triste când s-a anunțat anunţat câştigătorul săptămânii. În loc de a fi fericite, fetele aveau o expresie a feţei foarte tristă.

Internauţii cred ca fetele sunt triste din cauza controversei sajaegi ce are loc din cauza albumului ”Great!”.
Pe de o parte, mulţi şi-au arătat simpatia faţă de acestea, având în vedere că nu este vina lor și, pe de altă parte, mulţi şi-au exprimat furia, deoarece iKON nu a câştigat, susținând că ei meritau trofeul împotriva ”trişoarelor”.
Topul Hanteo a anunțat că va cere pe 26 februarie Ministerului de Cultură, Sport și Turism să demareze o investigație pentru a soluționa acuzațiile în curs.
Fetele o duc bine în clasamente în ciuda faptului că sunt în mijlocul unei controverse.
Mai jos puteţi vedea momentul câştiului.

Doamne ce pnm sa le mai lase in pace dacă ikon merita, de ce nu votează pentru ei? Degeaba stai si îţi arzi tastatura spunând chestii in loc sa faci fapte, asa au făcut şi cu BTS probabil cu mai multe trupe, doar pentru că sunt de la agenţi mici, ok, sper să ajungă Momoland mult mai populare de cât alte grupe populare la momentul de faţă
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Degeaba stai si îţi arzi tastatura spunând chestii de genu daca nu stii nimic 🙂
„de ce nu votează pentru ei?” – din contra, iKON are cele mai multe voturi, inclusiv puncte pentru pozitii in topuri. Ceea ce le-a asigurat victoria fetelor din MOMOLAND sunt punctele de la albume. Coreenii se intreaba cum a putut MOMOLAND sa castige, daca ea a vandut mai putine albume decat iKON???
Vanzari de albume – iKON – 521 puncte, MOMOLAND – 1832 de puncte.
De la lansare iKON a vindust peste 53.000 de albume, iar MOMOLAND – 14 mii. In ultima saptamana, pe baza careia au fost acordate punctele de mai sus, iKON a vandut peste 3 mii de albume, iar MOMOLAND doar, DOAR – 17. Acum apare intrebarea, cum poate MOMOLAND sa aiba mai multe puncte ca iKON, daca iKON a vandut mai multe albume? Iata de unde a pornit toata problema si nemultumirea multora.
Aceasta problema fost si la M!Countdown, tot de la albume, dar aici e clar deja, de ce le-ar da Mnet un premiu celor de la YG?! Nimic surprinzator.
Nu acuz cu nimic MOMOLAND, ma bucur pentru succesul ei, doar am venit cu o explicatie a problemei in cauza.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
p.s. Se pare ca compania fetelor chiar a incercat sa faca ceva smecherii, fiindca initial a oferit o explicatie cu privire la albume, apoi alta, apoi a fost alta. Hanteo banuieste ca ceva nu e curat la mijloc, uite din aceasta cauza a cerut Ministerului Culturii sa investigheze cazul 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sincer da.. se observa ca ceva nu e bine. Ceva ceva tot o sa gaseasca dupa investigații.
ApreciazăApreciază
Încă o dată unde e vina fetelor? Încât tot răul sa meargă spre ele? 😂😂😂
Tot o dată sper sa aibe succesc mult mai mare, de Mnet nu zic pentru că toată lumea cunoaşte Mnet 😂😂
ApreciazăApreciază
Nu e vina fetelor, e vina agentiei si a celor care au dat premiul. Ele sunt victime, si iKON la fel, din pacate. 😦
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mie mi milă de ele intr-un fel …
Dar imi trece 🙂 Ele au câștigat! Trebuie sa se bucure! Cu furt sau făra – oamenii le-au votat.. Eu nu cred ca au trișat.. refuz sa cred asa ceva, dar nu exclud poibilitatea.
Un lucru care mă enerveaza e ca se victimizează.. pt ce? Cei care le acuză le vor urî si mai mult daca se apuca de plâns ca nu le iubeste toata lume! Ar trebui sa fie tari – stăpâne pe situatie – kill them with succes and kindness.. dar nu, ele se victimizeaza -_- In fine.. uit ca nu toți sunt la fel de bine instruiți.. Nu totul e lapte si miere. *Normal* ca daca au de 200% mai mult succes si fani – tot de atâta vor avea si hateri.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu e ceva 100℅ curat cu ele…
Si eu voiam sa castige Ikon sunt mai faini😍
ApreciazăApreciază
Ăsta da motiv :)))
ApreciazăApreciază