Reacțiile lui Baekhyun și ale lui Sehun sunt absolut hilare!
Pentru evenimentul SM Super Celeb League Gaming au fost selectați câțiva fani, care au avut șansa să joace PUBG (PlayerUnknown’s Battlegrounds) cu artiștii din trupa EXO, iar rezultatele au fost spectaculoase. Susținătorii nu au avut milă de idoli și au dat tot ce aveau mai bun pentru a-i bate.
Haideți să vedem cele 11 întâmplări care i-au făcut pe internauți să râdă!
1. Când fanii EXO-L și-au arătat iubirea față de Baekhyun, în timp ce se adunau să-l bată
2. Când caracterul lui Sehun a murit și el s-a supărat
3. Desigur că Sehun nu putea să treacă peste. S-a alintat și le-a cerut celor din staff ca fanul care l-a omorât în joc să nu mai joace în următoarea rundă
4. Chiar a fost impresionat de el însuși pentru că s-a abținut să nu înjure în timp ce juca
5. După ce a văzut că este bătut în continuare de EXO-L, Baekhyun a apelat la mijloace mai pașnice, la cuvinte
6. Nimic nu întrece faza când un fan îi șoptește lui Sehun că-l iubește, iar acesta îl omoară în joc
7. Sehun a profitat de ocazie și l-a bătut pe Baekhyun. De asemenea, l-a strigat și “Baekhyun-ah” în loc de hyung
8. Sehun a încercat să se dea mare și pentru asta a trebuit să plătească
9. Nu te îngrija, Baekhyun îți păzește spatele
10. Se pare că PUBG a avut abilitatea de a scoate la iveală potențialul vocal al lui Sehun
11. Îi mulțumesc acestui eveniment pentru că ne-a arătat următorul meme al secolului
Ce doi sunt atât de drăguți!
Sursa: koreaboo

❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤
ApreciazăApreciază
Îmi este atât de dor de ei
Parcă comeback-ul nu mai vine :))))
ApreciazăApreciază
si miieeeeee la feeeelllllll 😦
ApreciazăApreciază