Situația artiștilor k-pop în topurile de la Billboard

A trecut ceva vreme de la lansarea ultimului articol de acest gen și m-am gândit că ar fi bine să vă aduc la cunoștință care este situația actuală a artiștilor k-pop în topurile de la Billboard. Ca de obicei, voi vorbi despre pozițiile ocupate de idolii în clasamentele „Billboard World Albums”„Artist 100”, „Social 50” și „Billboard 200”.

Primul top care mi-a captat atenția este „Billboard World Albums” unde liderul a rămas același – BTS! Trupa de la Big Hit Entertainment păstrează această poziție pentru a șasea săptămână la rând cu noul album „Love Yourself: Answer”. Locul secund aparține tot celor din BTS, însă cu un alt album, este vorba de „Love Yourself: Tear”, iar pe #3 avem „Love Yourself: Her” – din nou un album marca BTS. Pe locul 5 a debutat iKON cu mini-albumul „New Kids: The Final”, iar The Rose ajunge în top pe locul 9 cu albumul „Dawn”.

Yuri din Girls Generation este singura artistă solo din Coreea care a ajuns în TOP 15 de la „Billboard World Albums” în această săptămână. Vedeta a debutat pe locul 10 cu albumul său „The First Scene”. În continuare, avem albumul de la japonez „Face Yourself” de la BTS situat pe locul 11, iar mini-albumul „Present : YOU” de la GOT7 situat pe locul 13.

Următorul top este „Social 50”. Și în acest clasament BTS domină, băieții ocupă locul 1 pentru a 95a oară! Poziția a treia aparține grupului NCT 127, pe #4 a urcat EXO, pe #6 a coboarât GOT7, iar pe #10 – NCT Dream. În continuare avem Seventeen pe locul 15, Super Junior pe #16, MONSTA X pe #22, NCT pe #25, iar Black Pink pe locul 26. ASTRO a coborât pe locul 28, în timp ce Girls Generation a revenit în top, clasându-se pe #37. Wanna One s-a oprit pe locul 38 în această săptămână, iar iKON a urcat până pe #39. Și Stray Kids a revenit în listă, de această dată situându-se pe locul 44.

În ceea ce privește „Artist 100”, BTS a urcat pe locul 4 în această săptămână, după ce data trecută a ocupat poziția a 7-a. Trebuie remarcat faptul că grupul de la Big Hit Entertainment este singurul artist k-pop prezent în această listă.

Cu privire la clasamentul „Billboard 200” – aceeași poveste – BTS este singurul artist coreean care a apărut în top! Cel mai recent album al său, „Love Yourself: Answer”, a urcat pe locul 24 după ce săptămâna trecută a fost pe 25.

Felicitări tuturor artiștilor și fanilor acestora!

4 gânduri despre „Situația artiștilor k-pop în topurile de la Billboard

Răspunde-i lui Kim Anulează răspunsul