Leo din VIXX ar putea scăpa de serviciul militar obligatoriu

Există posibilitatea ca Leo din VIXX să fie scutit de serviciul militar obligatoriu, cel puțin asta susțin cele mai recente zvonuri.

Conform legii coreene, dacă tatăl este sau a fost un soldat, atunci copiii acestuia sunt scutiți de a servi în armată. Ei bine, tatăl membrului VIXX este soldat, iar idolul poate beneficia de acest drept. În plus, Leo este mezinul familiei, el are 3 surori mai mari, iar faptul că provine dintr-o familie numeroasă, de asemenea, îi oferă dreptul de a fi eliberat de serviciul militar obligatoriu, sau, cel puțin, de a primi o perioadă mai scurtă pentru îndeplinirea acestuia.

Anterior, N din VIXX a spus că se va alătura armatei în acest an, dar el nu știe dacă Leo va face același lucru, deoarece doar el poate decide dacă va servi sau dacă va dori să fie scutit.

surse: vk.com

2 gânduri despre „Leo din VIXX ar putea scăpa de serviciul militar obligatoriu

  1. Avatarul lui nesskrl1264

    nici nu știu ce să cred….

    adică, dintr-o parte, mă bucur, asta ar putea însemna că Wonshik nu stă doar pentru el în studio

    dar din alt punct de vedere, mă tem să nu ia hate de la coreeni, ei doar sunt în stare să-l atace pe Taekwoon doar pentru asta

    Apreciază

    Răspunde
  2. Avatarul lui youabbyyouabby

    Daca alege sa nu se duca in armata,probabil ar primi hate si s-ar spune ca profita de pe urma tatalui sau.
    Plus ca poate ar regreta ca nu a parcurs aceasta etapa pe care aproape orice barbat coreean o indeplineste.
    Oricum vad ca sunt multi care pleaca zilele astea in armata, atat idoli cat si actori.

    Apreciază

    Răspunde

Răspunde-i lui youabby Anulează răspunsul