
Yoseob din trupa Highlight începe armata în 24 ianuarie și va lansa în aceeași zi și un album solo.
Iată că a sosit și momentul în care fanii își iau rămas-bun de la drăguțul Yoseob. Acesta a ales să se înroleze în discreție, așa că le-a scris fanilor o scrisoare:
„Bună, sunt Yoseob.
Știți deja acest lucru, dar mă voi înrola în curând. Sunt doar puțin îngrijorat și puțin entuziasmat de perspectiva de a lucra din greu în timp ce locuiesc într-un mediu nou, de a întâlni oameni noi și de a face noi amintiri. Pentru a-mi ține promisiunea pe care v-am făcut-o, voi fi un om mai respectabil decât înainte, îmi voi îndeplini îndatoririle cu sârguință și voi reveni pentru a cânta pentru voi.
Vă doresc sincer să umpleți cu fericire tot acest timp al despărțirii, care poate fi scurt pentru unii și lung pentru alții. Poate că am nevoie de data asta pentru mine într-un fel, nu sunt sigur. Simt că ar putea fi o oportunitate de a mă maturiza și de a-mi rearanja gândurile în timp ce trăiesc experiențe și situații noi.
Prin urmare, voi merge având o perspectivă fericită. Visez la ziua când ne vom întâlni din nou. Vă rog să rămâneți sănătoși.”
Yoseob se va antrena 5 săptămâni cu forțele poliției, deoarece el a dat un examen și a fost admis pentru efectuarea serviciului militar obligatoriu în cadrul poliției. După cum spuneam, tot în 24 ianuarie, ziua înrolării sale, idolul va lansa un album single solo intitulat ‘20 Full Moons‘, care va conține două melodii: „With You” și „Moonlight„.
Artistul le-a prezentat fanilor și noua tunsoare zero și poze în care își ia rămas-bun de la lume cu zâmbetul pe buze, împreună cu colegii de trupă, care stau lipiți de el.





Îi dorim armată ușoară și să revină sănătos!
Sursa: allkpop

Abia astept sa-i ascult melodiile.E asa dragalas cu tunsoarea asta!armata usoara Yoseob!sa te intorci sanatos!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pingback: Yoseob din Highlight ne-a transmis un mesaj audio din armată! – K-pop Romania