Astăzi este Ziua Internaţională a Femeilor şi pentru că în luna martie, în general, vorbim despre puterea femeilor şi cum au schimbat ele istoria, vă propun un articol despre cum au luptat femeile pentru Independenţa Coreei.

Pe 1 martie 1919, zeci de mii de coreeni au ieşit să protesteze în stradă şi să-şi ceară independenţa de sub conducerea colonială a Japoniei. Mişcarea din 1 martie a fost un catalizator pentru mişcarea pentru independenţă şi a devenit un moment crucial în istoria împotrivirii coreenilor regimului colonial.

În această mişcare au participat bărbaţi şi femei de toate vârstele, însă doar câteva dintre acele femei sunt cunoscute de către public, printre care şi Yu Gwan Sun, o elevă de 16 ani, care a organizat protestele la Piaţa Aunae în Cheonan, Provincia Chungcheong de Sud şi a devenit una dintre cele mai importante figuri ale mişcării.

Începând cu februarie 2019, 357 dintre un total de 15,180 de oameni, care au primit onoruri pentru că au luptat pentru independenţă, au fost femei. Cu toate că, adesea sunt uitate sau neglijate, în comparaţie cu activiştii bărbaţi, ce au aceleaşi merite, sunt multe femei care au luptat pentru libertatea naţiunii, dar care rămas în umbră.

Lee Yun-ok, directorul Institutului de Armonie Culturală Coreea-Japonia, care a adus puţină lumină asupra vieţii acestor activiste, a spus că femeile nu erau acolo doar pentru a avea grijă de bărbaţii care luptau pentru independenţă.

„Oamenii luau parte la mişcările pentru independenţă, indiferent de genul acestora şi multe femei se alăturau intenţionat. Aproximativ jumătate dintre femeile activiste erau numite „noile femei” şi aveau studii superioare,” spune aceasta.

Kim Maria

Protestul din 1 martie a fost influenţat de Declaraţia de Independenţă din 8 februarie, semnată la Tokio, cu o lună mai devreme, de către studenţii coreeni din Japonia. Declaraţia a fost adusă în Seul de Kim Maria (1891-1944), o femeie care se întreba de ce nu se afla nicio femeie printre cei 11 reprezentanţi studenţi care au semnat declaraţia.

Kim a fost născută într-o familie care susţinea identitatea naţională şi studia în Japonia, în momentul în care a fost anunţată declaraţia. A ascuns copiile acesteia în kimonoul ei, pentru a nu fi depistate de poliţia japoneză la întoarcerea în Coreea.

Kim a fost arestată pentru că a participat la mişcarea din 1 martie, însă spiritul ei nu a cedat. „Comunitatea noastră de femei nu ar trebui să stea pur şi simplu şi să privească,” a spus Kim într-un interogatoriu, după ce a fost arestată.

După ce a fost eliberată, Kim a creat Societatea Patriotică a Femeilor din Coreea (Daehan Aeguk Buinhoe) şi a adunat aproximativ 2000 de membre din toată ţara. Cu toate astea, a fost arestată şi torturată, după ce un trădător din grupul ei a denunţat-o.

Kim a fost eliberată pe post de concediu medical în aprilie 1920 şi căuta un azil în Shanghai, cu ajutorul Guvernului Provizoriu al Republicii Coreea de acolo. A lucrat pentru acel guvern în calitate de reprezentant al provinciei Hwanghae şi a promovat reforma organizaţiei alături de Ahn Chang-ho.

Pentru a-şi continua pasiunea ei pentru independenţa Coreei, Kim a plecat în Statele Unite în anul 1923, unde a studiat la Colegiul Park şi Universitatea din Chicago. Mai târziu, s-a mutat la New York pentru a studia teologia şi în „Marele Măr”, Kim a fondat, împreună cu alte studente, Bak In-deok şi Hwang Ae-deok, grupul coreencelor patriote – Geunhwahoe.

În 1933, Kim s-a întors în Coreea, însă poliţia japoneză o ţinea sub supraveghere şi i s-a interzis să păşească pe teritoriul zonei Seul. Aceasta era profesoară la liceul privat Martha Wilson din Wonsan, acum, acesta aflându-se în Coreea de Nord.

Kim a decedat în 1944, în urma efectelor torturilor primite, cu un an înaintea obţinerii independenţei Coreei de Japonia. Aceasta a primit Meritul Ordinului pentru Independenţă post-mortem, în 1968.

Choe Eun-hui

Choe Eun-hui (1904-1984) a fost prima jurnalistă femeie din Coreea.

În 1919, Choe era studentă la Liceul de Fete Gyeongseong. A luat parte la protestul din 1 martie şi i-a îndemnat pe ceilalţi elevi să i se alăture. În jurnalul ei, Choe a dezvăluit că în şcoală exista un grup secret dedicat activităţilor anti-Japonia, în care erau 79 de profesori şi elevi.

Potrivit unui raport al poliţiei japoneze, în protestul din 1 martie, la care au participat şi cei de la Liceul Gyeongseong, Choe a fost numită lidera activiştilor şcolii, împreună cu Choi Jeong-sook, Gang Pyeong-guk şi Ko Su-seon. Prin urmare, Choe a fost arestată şi închisă.

După ce a fost eliberată, Choe a continuat să organizeze proteste anti-Japonia în oraşul ei de baştină, la ţară, pentru care a primit 6 luni de închisoare şi eliberare condiţionată cu o perioadă de probă de 2 ani.

În anul 1924, Choe a devenit prima femeie jurnalistă din Coreea, după ce a fost aleasă să fie reporter pentru Chosun Ilbo, când era la Universitatea pentru Femei din Tokio, Japonia. În timpul carierei sale de 8 ani ca jurnalistă, a raportat diferite evenimente, printre care şi un zbor test al unui avion.

A jucat un rol cheie în fondarea organizaţiei femeilor împotriva regimului colonial japonez asupra Coreei – Geunuhoe.

După eliberarea Coreei, Shoe a continuat să scrie despre femei în istoria modernă a Coreei în cărţi precum „The Sweet Fragrance of the Land of the Rose of Sharon: The True History of the March 1 Struggle (Aroma Dulce a Ţării Trandafirului lui Sharon: Adevărata Istorie a Greutăţilor Protestului din 1 Martie)”, „Until the Homeland Is Restored: The Secret Story of Korean Women’s Movement, 1905-1945 (Până Când ne vom Recăpăta Patria: Povestea Secretă a Mişcării Femeilor Coreene, 1905-1945)” şi „Women’s Advancement over 70 Years: Recollections of the First Female Reporter (Progresul Femeilor Timp de 70 de ani: Amintiri ale Primei Femei Jurnaliste)”.

Choe a oferit bani pentru a susţine jurnalistele talentate, iar în 1984, Chosun Ilbo a creat Premiul anual Choe Eun-hui pentru Femeile Jurnaliste.

Jeong Jeong-hwa

Cu toate că majoritatea figurilor de gen masculin sunt cunoscute pentru activitatea lor în Guvernul Provizoriu al Coreei cu sediul la Shanghai, organizaţia nu ar fi putut activa pe măsură, dacă nu ar fi fost Jeong Jeong-hwa (1900-1991), soţia lui Kim Ui-han şi nora lui Kim Ka-jin.

Preşedintele actual al Coreei de Sud, Moon Jae-in, a menţionat-o pe Jeong în discursul său de anul trecut, spunând că a fost femeia care a trecut graniţa de şase ori pentru a-i oferi guvernului provizoriu fonduri pentru campania de independenţă. Aceasta avea grijă, la propriu, de membrii guvernului, printre care se aflau Kim Gu, Yi Dong-nyeong, Yi Si-yeong şi familiile lor.

Femeile coreene din Shanghai se ocupau cu lucrul manual şi dădeau în chirie camere, pentru a strânge fonduri pentru guvernul provizoriu şi aveau grijă personal de membrii acestuia, Jeong fiind lidera femeilor activiste.

Jeong a fondat Uniunea Revoluţionară a Femeilor din Coreea şi Asociaţia Femeilor Patriotice din Coreea cu sloganul „Haideţi să creăm o nouă republică democratică pentru a aduce egalitatea”. Aceasta, de asemenea, a participat la Protestul Coreenilor Liberi din 1943, susţinând „Coreea trebuie să devină o ţară independentă, iar coreenii să fie cetăţeni liberi.”

S-a întors în Coreea în 1946, după obţinerea independenţei de sub dominaţia Japoniei şi a susţinut Partidul Coreean pentru Independenţă.

Jeong şi-a documentat călătoria de 26 de ani, urmărind obţinerea adevăratei independenţe a Coreei în „Jurnalul Chang Jiang”. Chang Jiang este un nume alternativ pentru Râul Yangtze, făcând referire la chinurile ei lungi şi dificile din China, pe parcursul independenţei Coreei. În carte se găsesc informaţii şi perspective ale eforturilor depuse de Guvernul Provizoriu al Coreei din Shanghai.

sursă