Versuri: Trivia: Seesaw – Suga (BTS)

Imagini pentru bts love yourself answer

La început ne mergea bine, era distractiv
Dar puțin câte puțin, ne îndepărtam
Şi nu mai rămâne nici o atracție

Jocul de-a „urca și coborî”
M-am săturat, săturat de el
Jocul de-a „urca și coborî
Ne-am săturat unul de celălalt

A fost acea mică discuție de la început?
În momentul în care am devenit mai insuportabil decât tine
Poate că am devenit lacom și încercam să mă potrivesc cu tine
A fost dragoste și dacă asta e dragoste
Este nevoie să o repetăm?
Amândoi ne-am săturat de asta și parcă aveam în mână
Aceeași scrisoare
Dacă e așa, atunci

Bine, acestui joc repetitiv de „urcușuri și coborâșuri”
E timpul să-i punem capăt
Bine, m-am plictisit de acest drum
Cineva trebuie să iasă de aici
Chiar dacă niciunul dintre noi nu poate

Nu contează cine pleacă primul
Hai să nu complicăm lucrurile
Inimile nostre ne vor conduce
Să alegem acum dacă vom coborî sau nu
Din acest joc repetitiv de „urcușuri şi coborâșuri”
Să terminăm acum

Persoanele pot fi foarte viclene
Știu că vor ieși rănite dacă cealaltă persoane nu e acolo
Dar nimeni nu vrea să fie rea
De aceea se creează o atmosferă confuză când încerci
Să transmiți responsabilități
Şi ne săturăm până în momentul când devenim indiferenți
Dar nu vrem asta

La început, am arătat cine era mai enervant
Când ne priveam și zâmbeam
Acum concurăm între noi
Ca să vedem cine e mai enervant
Aşa devine focul unei lupte
Cineva dacă ar termina
Dacă ar pleca cineva
Ne prefacem că ne consolăm
Dar e plin de spini
Nu putem continua aşa, trebuie să luăm o decizie

Dacă nu am fi avut sentimente
Dacă nu ne-am gândi unul la altul
Ne-am fi îndepărtat în acest fel?
Acum dacă nu mai simți nimic
Acest joc de a urca și coborî este periculos, periculos
Nu te mai gândi la mine

Bine, acestui joc repetitiv de „urcușuri şi coborâșuri”
E timpul să-i punem capăt
Bine, m-am plictisit de acest drum
Cineva trebuie să iasă de aici
Chiar dacă niciunul dintre noi nu poate

(Stai, stai) Urc şi cobor fără tine
(Stai, stai) Ca la început când nu erai acolo
(Stai, stai) Urc şi cobor fără tine
(Stai, stai) Am trecut peste astea fără tine

Bine, acestui joc repetitiv de „urcușuri şi coborâșuri”
E timpul să-i punem capăt
Bine, m-am plictisit de acest drum
Cineva trebuie să iasă de aici
Chiar dacă niciunul dintre noi nu poate

Nu contează cine pleacă primul
Hai să nu complicăm lucrurile
Inimile nostre ne vor conduce
Să alegem acum dacă vom coborî sau nu
Din acest joc repetitiv de „urcușuri şi coborâșuri”
Să terminăm acum

(Stai, stai) Urc şi cobor fără tine
(Stai, stai) Ca la început când nu erai acolo
(Stai, stai) Urc şi cobor fără tine
(Stai, stai) Am trecut peste astea fără tine

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s