
HaHa a postat recent pe rețelele de socializare despre nașterea fiicei lui.
Pe 15 iulie, HaHa și Byul și-au întâmpinat cel de-al treilea copil, în urma nașterilor celor doi fii, în 2013, respectiv, 2017. La o zi după, mai exact pe 16 iulie, HaHa a distribuit câteva fotografii pe Instagram, acompaniate de un mesaj:
”Mulțumesc tuturor care ne-au felicitat. Cea mai mică fiică a noastră, Song Yi, a apărut în brațele mamei ei în ziua de 15 iulie, la ora 12:47 (în Coreea de Sud). Go Eun [numele real al lui Byul] și Song Yi sunt sănătoase! Mulțumesc tuturor persoanelor care au fost îngrijorate pentru noi. Ieri, nu am făcut nimic altceva în afară de a-i sta alături lui Go Eun.
Primul copil, al doilea copil… (am fost pregătit pentru asta.) Un al treilea copil… Pentru cineva ca mine… Nici eu nu pot să cred haha. Copilul imatur își începe o nouă etapă a vieții, ca un tată pentru mai mulți fii. Sunt atât de fericit și plin de emoții, dar simt și responsabilitățile pe umeri. Vor exista și dificultăți în viitor, când un om incomplet încearcă să devină mai complet, dar știind că există o asemenea fericire pentru mine mi-a făcut pașii mai ușori! Vreau să mulțumesc, din nou, familiei mele, pentru că m-a ajutat să-mi umplu golurile. Kim Go Eun… soția mea este un supererou în mintea mea. A fost cu mult mai curajoasă decât mine, zâmbind chiar dacă eu tremuram (credeam că nu va observa…). Te respect foarte mult! Go Eun, care doar a zâmbit până la nașterea celui de-al doilea copil (a fost fantastic… a fost eroina mea încă de la nașterea primului copil), a început să plângă când Song Yi a plâns pentru prima dată. Și eu am plâns… Sunt sigur că mulți tați se vor regăsi, dar în sala de nașteri, tot ce pot face e să se roage. Nu pot simți durerea sau ajuta doctorii… Când văd durerea travaliului, pe care nici nu mi-o pot imagina, îmi pare atât de rău că nu pot face nimic… Vreau să îmi cer din nou scuze pentru că nu am putut face nimic pentru soția mea… Acel sentiment se întoarce mereu, precum un felinar rotativ… Îmi pare atât de rău și pentru că am plâns.
Go Eun! Să continuăm să ne ținem de mână, la fel ca astăzi. Îți mulțumesc că m-ai ales pe mine! Am visat mereu să devin un supererou, dar tu ai atins acest scop pentru mine. Sunt un soț care are multe lipsuri… Când nu îți place de mine sau când încalc o promisiune (fapt care se va întâmpla inevitabil, chiar dacă voi da ce e mai bun), lovește-mă cu ultra super turbo lovitura ta! Mulțumesc foarte mult pentru că ai umplut zilele cărora le lipsea fericirea și pentru că ai întemeiat o familie alături de mine. Pot să-ți dau toate bunurile mele în acest moment (dar sunt incluse și datoriile)… Te iubesc, dragă! Ce? Ce? O să spun tot ce vreau astăzi! Ce? La ce vă uitați? Sunteți nebuni. Fața soției mele nu arăta bine, așa că am ascuns-o [în fotografie]. Mulțumesc și lui Sang Gyun pentru că și-a adus cumnata. Vă iubesc!
Mulțumim, Doamne, de la o familie care cunoaște fericirea de a fi împreună, uitându-se la stele.”
Sursă: soompi

ma bucur asaa de mult pentru ei ❤ ❤ ❤
stiu ca si au dorit foarte mult sa aiba o fetita
le doresc multa sanatate si sa fie fericiti toti, haha si byul sunt niste parinti foarte frumosi
ApreciazăApreciază