Trupa 1THE9 anunță că se va despărți în luna august!

Agenția confirmă despărțirea trupei 1THE9, care se va întâmpla pe data de 8 august.

1THE9 este un grup proiect care a debutat cu ajutorul show-ului „Under Ninteen„, de pe postul MBC. Despărțirea oficială era programată pentru data de 8 iunie, dar datorită pandemiei revenirea a fost amânată și toate activitățile au fost puse în așteptare.

Potrivit publicației de pe Joy News 24, PocketDol Studio a trimis un document tuturor agențiilor membrilor prin care spune că activitățile trupei 1THE9 vor fi extinse. De aceea revenirea cu cel de-al treilea mini album, intitulat „Turn Over„, a fost posibilă pe 16  iulie.

Se pare că documentul oficial prezintă 8 august ca dată oficială a desființării, dar dacă vor fi activități promoționale ale noului album după 8 august, grupul va fi să le susțină. În urma știrilor, un reprezentant al agenției a spus: „Am trimis agenției fiecărui membru un document oficial. Promoțiile 1THE9 se încheie pe 8 august, iar activitățile lor ca grup se încheie în acea zi. Membrii vor reveni la agențiilor lor.”

Sursă

Un gând despre „Trupa 1THE9 anunță că se va despărți în luna august!

Răspunde-i lui Dumi Anulează răspunsul