Familia lui Iron refuză să ceară autopsia acestuia

În data de 26 ianuarie, familia răposatului rapper Iron (Jung Heon Chul, 29 de ani) a amenajat un salon funerar la Centrul Medical Național din Seul, în privat.

Iron a devenit cunoscut publicului prin programul de supraviețuire hip-hop al Mnet Show Me The Money 3”, unde a terminat pe locul al doilea. Acesta a fost găsit inconștient și plin de sânge în dimineața zilei de 25 ianuarie de către paznicul complexului de apartamente din Jong-go, Seul. După ce a fost transportat de urgență la spital a fost declarat mort.

Astăzi, o soră mai mare „A” de-a lui Iron a decis să vorbească în public, cu numeroșii reporteri care au vizitat salonul funerar. Aceasta a declarat: „Familia noastră nu a avut deloc intenția de a solicita autopsia. Corpul a fost așezat deja în sicriu. Sunt deranjată de aceste articole, care spun că poliția va stabili dacă i se va face sau nu autopsia, după ce discută cu membrii familiei”.

„A” a continuat: „Heon Chul ținea legătura cu familia sa în mod regulat, chiar recent. Avea tendința de a fi perfecționist și era stresat cu muzica, dar nu avea probleme de sănătate”.

În cele din urmă, „A” a mai spus că un fost mentor al lui Iron, care anterior a chemat poliția după ce Iron l-a atacat cu o bată de baseball în luna decembrie a anului 2020, a venit azi să ne ureze condoleanțe: „Există neînțelegeri cu privire la această controversă. Mentorul a venit să-și prezinte condoleanțele astăzi. Nu este în relații rele cu familia noastră. Vă rugăm să nu mai faceți speculații”.

Sursa

Lasă un comentariu