
DSP Media a subliniat din nou că acuzațiile făcute de Hyunjoo sunt false.
Recent, Hyunjoo și-a rupt lunga tăcere după ce fratele ei mai mic a dezvăluit că a fost agresată de celelalte membre din April . În postare, ea a confirmat că a fost agresată și că a încercat să se sinucidă. Ca răspuns, Chaewon și Yena au spus că declarațiile erau false, iar acum și DSP Media a lansat o declarație oficială.
„Bună ziua, noi suntem DSP Media.
Aceasta este declarația agenției noastre despre postarea lui Hyunjoo ce a fost făcută publică mai devreme în această zi. Postarea este complet unilaterală și nu este adevărul obiectiv. Este doar o afirmație răsucită.
Hyunjoo a părăsit April acum cinci ani, dar ea, familia și prietenii ei au afectat iresponsabil membrele muncitoare din April și agenția. Membrele și agenția au primit deja atât daune emoționale, cât și daune reale.
Celelalte membre au dorit să dezvăluie adevărul și să fie eliberate de acuzațiile greșite, dar ne-am îngrijorat că ar fi doar o repetare a declarațiilor iresponsabile, subiective și că problema nu va fi rezolvată, așa că am dorit să dezvăluim adevărul obiectiv printr-o investigație legală strictă.
Adevărul va fi dezvăluit prin investigații, care sunt acum în curs de desfășurare. Ne cerem scuze încă o dată pentru tulburare„.
Voi cine credeți că spune adevărul? Lăsați-vă părerea în comentarii!
