Persoana care l-a acuzat pe Ji Soo de viol recunoaște că a mințit!

Ji Soo’s Legal Reps Share Update On Lawsuit Against Sexual Assault Accusations + Accuser Admits To Lying

Avocatul lui Ji Soo a oferit noi detalii despre procesul acestuia legat de acuzațiile de viol.

Firma de avocatură care îl reprezintă pe Ji Soo, Shin & Kim, a dezvăluit o nouă declarație care furnizează actualizări privind procesul și ancheta cu privire la cei care au publicat postări acuzatoare la adresa lui Ji Soo.

La începutul acestui an, Ji Soo a fost acuzat că a fost autorul unor acte de violență școlară în gimnaziu. Au existat, de asemenea, unele acuzații de violență sexuală cu constrângere, dar agenția KeyEast Entertainment a publicat o declarație prin care respingea acele afirmații. După eliminarea lui Ji Soo din drama „River Where the Moon Rises”, compania de producție Victory Contents a intentat un proces pentru despăgubiri împotriva KeyEast, iar KeyEast a anunțat ulterior că și-a reziliat contractul cu Ji Soo după un acord cu actorul.

Firma de avocați Shin&Kim a anunțat luna trecută că întreprinde acțiuni legale împotriva persoanelor care au făcut acuzații false și au răspândit zvonuri false.

Pe 6 iulie, firma de avocatură a emis o nouă declarație în care explica că autorul unei postări care îl acuza pe Ji Soo de agresiune sexuală a recunoscut că totul este fals și că și-a cerut scuze. Citiți declarația completă de mai jos: 

În calitate de reprezentant legal al lui Ji Soo (denumit în continuare „client”), firma noastră de avocatură ar dori să vă informeze despre evoluția cazului, după cum urmează. 

În martie 2021, mesaje false care susțineau că clientul „a comis o infracțiune sexuală” în trecut au fost încărcate pe mai multe comunități online anonime. În cazul postării care susținea că clientul i-a agresat sexual soția în trecut, scriitorul postării a contactat fosta agenție a clientului pentru a admite că postarea era falsă și și-a cerut scuze. Cu toate acestea, celelalte postări au continuat să fie răspândite și reproduse fără niciun efort de verificare a faptelor. Drept urmare, clientul a depus plângeri penale împotriva celor care au scris aceste postări false pentru a corecta informațiile false și pentru a scoate la lumină adevărul. 

Prin intermediul unor căutări și confiscări de adrese IP și multe altele, cel care a scris postarea falsă a fost identificat recent și s-a confirmat că persoana respectivă era o persoană fără nicio legătură cu clientul. Autorul este un soldat care s-a înrolat în armată nu cu mult timp în urmă și a recunoscut că el a scris postarea și că conținutul acesteia este fals. Printr-o scrisoare scrisă de mână trimisă de la centrul de instruire militară, el a declarat că a scris mesajul fals din cauza anxietății sale cu privire la iminentul său angajament militar și și-a cerut sincer scuze clientului nostru. De asemenea, el a cerut cu seriozitate clemență, deoarece în prezent servește în armată, iar mama sa se uptă cu cancerul. 

Având în vedere circumstanțele celui care a scris postarea, precum și propria sa înrolare militară viitoare, clientul i-a acceptat scuzele și i-a arătat autorului clemență fără nicio condiție. Cu toate acestea, majoritatea celorlalți autori ai postărilor false și-au șters imediat postările după ce au activat internetul și s-au ascuns. Nu vom arăta clemență pentru aceștia și vom continua să acționăm în justiție. 

Între timp, majoritatea postărilor care au ridicat suspiciuni cu privire la faptul că clientul este autorul unor acte de violență școlară din trecut conțin în principal informații false. Clientul a dat în judecată pentru defăimare pe acuzatorul inițial și pe scriitorii altor postări și comentarii cu privire la violența școlară. Recent, instanța a judecat că există suficiente motive pentru a crede în falsitatea postărilor și în pagubele suferite de client, ceea ce a condus la emiterea unui mandat de percheziție și sechestru în scopul identificării scriitorilor din spatele postărilor cu privire la acuzațiile de violență școlară.  Vă informăm că ancheta aferentă este în curs de desfășurare.

Sursa

3 gânduri despre „Persoana care l-a acuzat pe Ji Soo de viol recunoaște că a mințit!

  1. mariagrafu

    Wtf man- Viata lui a fost pusă în joc … cariera lui ca si actor de asemenea , nu mai e sub nici o agenție, nu mai participa la evenimente si nici nu mai apare în drame din cauza unei minciuni , pe bune ??? Toate astea pentru o minciună?? Pe el de ce nu l-a ascultat nimeni ?? Si a cerut scuze si a recunoscut că a avut antecedente cu colegii , dar nu că ar fi violat pe cineva :((

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s