Membrele Brave Girls au fost testate negativ pentru COVID-19, însă plănuiesc să își suspende activitățile

Fetele își vor anula oricum activitățile pentru a proteja restul artiștilor.

Brave Girls a anunțat că își vor încheia promoțiile indiferent de rezultatele testului de depistare a virusului SARS-CoV-2. Potrivit companiei Brave Entertainment: „Membrele Brave Girls, care au făcut teste preventiv, au fost confirmate negativ pentru COVID-19. Datorită răspândirii recente a virusului pandemic, am decis să ne încheiem activitățile, indiferent de rezultatele obținute, pentru a ne proteja artiștii”.

În ceea ce privește membrii personalului implicați, aceștia sunt încă auto-izolați acasă, așteptând rezultatele testului. Brave Girls, care a revenit recent cu al cincilea mini-album, „Summer Queen”, a ales să își oprească activitățile din cauza situației COVID-19. Drept urmare, interpretarea piesei „Pool Party”, cu care ar fi evoluat după finalizarea activităților de promovare a melodiei de titlu, „Chi Mat Ba Ram”, a fost, de asemenea, anulată.

Le urăm multă sănătate în continuare fetelor și membrilor personalului!

Sursa

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s