
Yulhee, soția lui Minhwan din F.T. Island, și-a împărtășit cu publicul larg imaginea vergeturilor sale obținute în urma a două sarcini!
Recent, Yulhee a dezvăluit pe contul său personal de Instagram o fotografie de familie, alături de încă o fotografie cu corpul său brăzdat de vergeturi. Artista a scris în descrierea postării următoarele lucruri: „Când am fost însărcinată cu Jaeyul (primul copil al cuplului) am avut vergeturi doar pe talie, dar atunci când am fost însărcinată cu gemenele, vergeturile roșiatice s-au întins până la buric, subraț, chiar și spre coapse și gambe. Pentru o vreme am fost foarte epuizată…”
Aceasta a dezvăluit și faptul că la a doua sa sarcină s-a îngrășat foarte mult din cauza apetitului mare pe care îl avea: „Cântăream mai mult decât oppa ( Minhwan). Cu trecerea timpului, culoarea roșiatică a vergeturilor mele s-a estompat, însă am continuat să port haine ce îmi țineau abdomenul ascuns.”
Yulhee a încheiat descrierea spunând că în prezent își iubește vergeturile, pentru că acestea îi reamintesc faptul că și-a adus îngerașii pe această lume.

https://www.instagram.com/p/CT67IL2BqS7/?utm_source=ig_embed
