Membrele IVE sunt criticate pentru nerespectarea culturii

Noul grup de fete de la Starship Entertainment a convins rapid publicul că este un grup pe care trebuie să-l urmărești. Totuși, fetele din IVE au reușit să adune critice după ce trei dintre membre nu au respectat cultura desi într-un video recent.

Pe 11 decembrie, IVE a publicat un video cu momente speciale în timpul filmărilor pentru videoclipul de debut, „ELEVEN”. Fanii au fost mulțumiți să vadă prietenia dintre membre. Dar în a doua jumătate a videoclipului, fanii au observat rapid o scenă care este ofensivă.

Yujin pune mâna ei sub bărbia lui Rei, iar Rei începe să-și miște capul în ritm cu subtitrările „dduru dduru ddu”, după care ambele încep să râdă.

După, Rei pune mâna ei sub bărbia lui Wonyoung, care îi copie gesturile. Într-un moment, toate trei membre – Yujin, Rei și Wonyoung – sunt văzute dând din cap, în ritm cu aceleași subtitrări „dduru dduru ddu”.

IVE

Mișcările din cap sunt similare cu un dans tradițional desi numit „attami”. Mișcarea din cap este prezentă în câteva din cele mai importante dansuri culturale, cum ar fi Odissi, Sattriya, Manipuri, Kathak, Mohinniatam, Kuchipudi și Bharata Natyam.

Dansurile tradiționale desi sunt considerate subiecte de studiu în cultură și artă. Persoanele care învață aceste dansuri profesional dedică timp să învețe despre istoria lor, și le respectă, întrucât aceste dansuri sunt folosite pentru a depista zeii mitologici indieni și se folosesc în timpul rugăciunii. De aceea, orice utilizare care poate fi văzută ca batjocorire supără rapid publicul.

Clipul a devenit viral pe Tik Tok și Twitter, iar mulți cer idolilor din IVE să își ceară scuze. Mulți sunt dezamăgiți de această situație, pentru că nici nu a trecut o lună de la debut, dar fetele sunt deja într-un scandal de nerespectare a culturii. Alți idoli au trecut deja prin scandaluri asemănătoare, deci publicul se aștepta ca IVE să dea dovadă de comportament ce nu iese din limitele respectate.

La moment, nici Starship Entertainment, nici membrele IVE nu au răspuns la acuzații. Vedeți mai jos videoclipul întreg:

sursa: 1, 2

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s