Minhyuk spune un secret despre cum reușește MONSTA X să își păstreze numărul mare de fani

Minhyuk din MONSTA X, liderul grupului după plecarea lui Shownu în armată, a povestit un secret despre modul în care membrii trupei își păstrează fanii fideli.

Pe 16 ianuarie, un nou videoclip a fost încărcat pe canalul de YouTube al MONSTA X. Videoclipul a arătat culisele filmărilor lui Minhyuk pentru coperta revistei Singles. Reamintim că  idolul este recunoscut pentru vizualul său incredibil și reprezintă imaginea mai multor produse, cum ar fi apa Evian sau brandul de sport Champion.

La sfârșitul filmărilor, Minhyuk a spus: „În mai puțin de o săptămână, vom pleca în Statele Unite, așa că trebuie să facem o mulțime de lucruri înainte de a pleca” (este vorba despre luna decembrie, când MONSTA X a lansat în SUA filmul și albumul „THE DREAMING” și a cântat la Jingle Ball.)

El a continuat: „Sunt obosit, dar nu pot face nimic în privința asta. Trebuie să facem aceste lucruri pentru ca MONBEBE (numele fandomului MONSTA X) să nu se simtă plictisiți în timp ce suntem plecați”.

Apoi, Minhyuk a declarat: „Nu știu cât de mulțumiți sunt MONBEBE cu noi, dar pentru a-i satisface la standardul nostru, nu putem dormi. Nu ar trebui să dormim”.

El a reluat: „Uneori, MONBEBE ne spun: „Ar trebui să dormi puțin, ar trebui să mănânci bine”. Totuși, o modalitate de a câștiga și de a vă topi inimile este să dormi mai puțin și să mănânci mai puțin.”

El a adăugat: „Dacă am dormi și am mânca atât cât ne-a plăcut? MONBEBE nu ar exista, în acest caz”.

Apoi, Minhyuk a plecat să se schimbe și a plecat să-și bifeze următorul program.

Sursa

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s