Sub-unitul TripleS, AAA, a plagiat grupul de fete NewJeans?

Noul sub-unit care a debutat recent este acuzat de plagiat.

TripleS este un nou grup de fete care are un concept inedit: Fanii își creează propria trupă k-pop. Membrele fiecărei unități sunt decise prin intermediul unui vot al publicului la nivel global. De asemenea, a fost anunțat faptul că fiecare sub-unit va fi destrămat dacă nu reușește să atingă numărul de 100 000 de albume vândute în perioada promoțiilor.

Primul sub-unit care a debutat sub numele trupei este AAA (Acid Angel Asia) format din membrele: Kim Yoo Yeon, Kim Na Kyoung, Gong Yu Bin și Jeong Hye Rin, lansând albumul „ACCES”. În data de 28 octombrie, fetele au lansat videoclipul piesei „Generation”, care a stârnit curiozitatea fanilor.

În ciuda curiozității lor ridicate, internauții au observat că noul sub-unit a ales un concept foarte asemănător cu cel al trupei NewJeans. Chiar după debutul lor, fetele au câștigat rapid popularitate după ce au ales un concept școlar, retro, reinterpretat și potrivit acestei generații.

AAA a debutat având același concept, iar videoclipul muzical a fost filmat în mod similar cu cel al trupei NewJeans. Mai apoi, unii internauți au acuzat sub-unit de plagiat, după ce trupa de fete a câștigat recunoaștere și sprijin datorită conceptului modern ales.

Unii internauți au comentat:

  1. Credeam că sunt singura care s-a gândit la asta.
  2. Nici nu știu ce să cred…
  3. Poți spune că au același concept.
  4. Pentru mine, TripleS este ca Fin.K.L, iar NewJeans este ca S.E.S.
  5. Acel concept exista deja și înainte, doar că acum a devenit popular.

Tu ce părere ai?

sursa: allkpop

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s