Artistul a luat parte la un interviu-pictorial realizat de revista Elle Korea!
Luna trecută, subunitatea BSS Seventeen, formată din Hoshi, Seungkwan și DK, a revenit cu noul album intitulat „SECOND WIND”.
În ceea ce privește acest lucru, DK a comentat: „A fost o revenire pe care am făcut-o după ce au trecut cinci ani de la melodia noastră de debut „Just Do It”. De asemenea, este primul album lansat de BSS Seventeen. Albumul nostru conține trei melodii, deoarece ne-am gândit să oferim mai multe fanilor. Toți membrii au participat activ la scrierea versurilor și la compunerea pieselor muzicale.”
Piesa de titlu a albumului este „Fighting”. Când a fost întrebat despre modul în care primește putere psihică, DK a răspuns: „Este vorba despre membrii trupei. Când ei sunt alături de mine, câștig putere și încredere. Nu stau bine cu încrederea când trebuie să fac ceva singur. Totuși, în timp ce am pozat pentru pictorialul de astăzi, am simțit că trebuie să fac ceva nou. Eram ezitant când mă gândeam la ținutele pe care le voi purta, dar rezultatul e grozav! Asta este foarte distractiv.”
Când a fost întrebat despre abilitatea pe care vrea să o dezvolte, idolul a spus: „Voi alege cântatul. BSS Seventeen este o subunitate formată din vocaliști, acesta fiind unul dintre motivele pentru care oamenii mă observă și mă plac. Încă muncesc din greu la acest aspect, dar am acceptat faptul că vor exista mereu suișuri și coborâșuri, mai ales după nouă ani de activitate în domeniul muzicii. Uneori mă gândesc că am realizat foarte multe în trecut, așa că mă voi descurca și în viitor. Totuși, au existat momente în care am fost dezamăgit, deși m-am gândit într-un mod pozitiv. În trecut, mă simțeam foarte frustrat în astfel de situații, dar am reșit să-mi controlez gândurile. Chiar dacă mă simt așa, continui să încerc.”
Când a fost întrebat care moment al zilei i se potrivește, DK a ales: „Zorii zilei. Îmi place să petrec timp singur dimineața și am multe amintiri cu membrii Seventeen în acele momente. Era mereu dimineață când ne jucam după ce eram epuizați de la antrenament. Este greu uneori, dar când mă gândesc, avem multe momente frumoase petrecute împreună.”
sursa: soompi