Internauții coreeni au dezbătut dacă vedeta ar trebui criticată pentru apariția ei în viitorul serial controversat HBO.
Deși, la început, fanii au fost încântați să o vadă pe cântăreață pe marile ecrane, reacțiile au ajuns să fie împărțite după ce, recent, a fost dezvăluit faptul că serialul conține scene care îi arată pe actori în ipostaze indecente. Conform relatărilor, scenariul a fost drastic schimbat după ce Sam Levinson s-a alăturat producției.
Chiar dacă unii spun că este imposibil ca actrița să nu fi stiut de modificările facute, au existat însă și persoane care i-au luat apărarea lui Jennie, spunând ca regia a fost schimbată radical și că scenele au fost schimbate dupa filmări, aceasta fiind astfel păcălită.
Printre comentariile făcute de internauti se numară si: „Actorii au fost trași pe sfoară! Am auzit că atât scenariul, cât și regizorul au fost schimbati”, „Probabil că a ales să apară din cauză că știa că o să fie controversat, stia că o să facă bani”, „De ce toată lumea pretinde că a fost forțată să apară?” și „Nu trebuia să accepte rolul”
felicitări pentru primul articol și la cât mai multe ❤ ❤ ❤
ApreciazăApreciază
Felicitări pentru primul articol!! ❤
ApreciazăApreciază
Felicitări pentru acest articol! la cât mai multe ❤
ApreciazăApreciază