AOA se întorc cu cel de-al doilea albun „Wanna Be” şi cu melodia Get Out de pe acesta. Dacă vroiaţi să vedeşi filme precum „Harry Potter” „Lara Croft” sau „Al Cincelea Element” în acelaşi loc, nu ezitaţi şi daţi play.
Happy Ending
My Song
Un proiect drăguţ ce se intitulează „Pops In Seoul” a fost introdus de către Arirang TV şi pune la dispoziţie oamenilor un refren dintr-o melodie celebră şi ce înseamnă acesta.
Vă spun de acum că aveţi nevoie de cunoştinşe de limba engleză cel puţin limitate. Cel ce ne învaţă în episodul de săptămâna aceasta este Daniel din Dalmatian, iar melodia este U-KISS Man Man Ha Ni (Sunt aşa de uşor)
Pentru că e primul episod şi pentru că poate există persoane care nu se pricep aşa bine la engleză(nici eu nu ştiam absolut nimic până acum 2 ani), vă voi traduce câte ceva din ce se spune în video.
0:40 U-Kiss au câştigat cu acest cântec mai multă popularitate, dar ştiaţi că a fost original scris pentru un grup de fete? Fişi gata să învăţaţi versurile melodiei „Im That Easy”. Partea pe care o vom învăţa este (şi începe să o zică in coreană).
1:02 Melodia conţine un întreg mesaj pentru o femeie care crede că el este un bărbat uşor(care trece repede de la o femeie la alta). Există câteva cuvinte care sunt mai greu de pronunşat dar de asemenea sunt şi uşoare aşa că fiţi gata să învăţaţi:
Naega geureoke-reoke manmanhani – Crezi că sunt aşa uşor? Încerci să te joci cu mine?
Sarangi geureoke neon manmanhani – Dragostea noastră nu a însemnat nimic pentru tine?
1:29 Sunt sigur că dacă ve-ţi şti înşelesul lui Man Man Ha Ni ve-ţi înşelege întregul cântec. M-am uitat în dicţionar pentru a vă explica ce înseamnă manmanhada.
1. O persoană sau un obiect care e foarte uşor de ţinut.
2. Este folosit pentru a descrie un obiect moale.
3. Este folosit pentru a descrie o persoană plină de încredere sau care e relaxată.
Voi va trebui să ţineţi minte doar prima definiţie.
2:08 Începe să pronunţe versurile din nou apoi începe cu partea a2a a refrenului
Nawaui chueogi neon manmanhani – Amintirile dragostei noastre au însemnat nimic pentru tine?
Geureoke modeunge da manmanhani – Totul a însemnat nimic pentru tine şi a fost uşor pentru tine?
Cea mai bună parte a cântecului pe care nbu o poţi uita e desigur Man Man Ha Ni. Pentru pronunţie şi tot video-ul mai jos puţin.
Ok sper că v-am ajutat cât de cât şi sper că vă place ideea emisiuni pentru că mie acum sincer mi-a rămas în cap numai Man Man Ha Ni. Şi dacă allkpop mai postează filmuleţele online şi vă place ce am făcut eu aici poate vă mai explic şi alt episod (Dacă vreţi)
P.S. Tare aş vrea să văd rapul lui Zelo din Warrior explica aici:))
Poze needitate cu Hyorin din SISTAR au fost făcute publice şi au devenit o ştire foarte interesantă mai ales pentru bărbaţi.
Fotografiile cu Hyorin îmbrăcată într-o rochie mulată şi scurtă sunt făcute pentru un avertisment al unui brand de maşini. Rochia care âi arată picioarele lungi şi frumoase, părul prins în coc alături de decolteul rochiei şi puful din jurul încheiturilor, i-au făcut pe bărbaţi să nu îşi mai ia ochii de la ea şi poate chiar şi pe femeile care ăşi doresc să arăte ca ea.
Fanii au fost încântaţi de poze mai ales pentru că sunt needitate în nici un fel.
Vă spuneam acum ceva vreme că B.A.P vor avea o emisiune intitulată „Sweet Healing Camp” în care băieţi se presupune că vor avea parte de odihnă, vindecare, linişte şi pace.
Ei bine nu, un preview lansat de curând îi arată pe băieţi duşi noaptea într-un autocar apoi fugind printr-un magazin ţipând. Băieţi nu ţipă degeaba ci pentru că au primit un telefon care spunea „Fugiţi dacă vreşi să trăiţi!!!Cel mai mare pericol în care B.A.P au fost vreodată!!”
Emisiunea va debuta pe 10 octombrie la ora 5PM în Coreea pe canalul Mnet. Iar preview-ul ăsta mă face să vreau să văd şi mai mlt emisiunea, dar până va apărea pe net o să fac barbă pe aici.
Junjin a dezvaluit dorul de mama pe care l-a simtit in timpul copilariei lui.
Pe 9 ctombrie, la emisiunea difuzata de KBS 2TV- ‘Yeo Yoo Man Man‘, Junjin a plans atunci cand a spus ca: “ Am vrut sa devin un cantaret de succes pentru a-mi putea gasi mama.”
Junjin a aparut in acest show ca invitat surpriza pentru tatal lui care a aparut in acelasi episod. Pe durata show-ului, Junjin a dezvaluit, “Cu cat cresteam, cu atat imi uram tatal mai mult si ma simteam ofensat atunci cand ma gandeam ca’De ce trebuie sa traiesc intr-un astfel de mediu?’”
A continuat, “ Am locuit cu bunica mea, in loc sa locuiesc cu mama. Nu conteaza cat de mult bunica se comporta ca mama mea, disperata mea dorinta ca sa o cunosc pe mama a devenit o dorinta pe toata viata.
Cu ochii in lacrimi a continuat sa povesteasca:”Am inceput ca un coregraf, dar am devenit cantaret dupa ce i-am vazut pe cei de la H.O.T la TV si m-am gandit: ‘Daca apar la TV, poate voi fi in stare sa o gasesc pe mama.’” Junjin a devenit reconectat cu mama sa biologica, mai tarziu, multumita ajutorului sotiei tatalui sau, cea de-a treia sotie mai exact.
Dupa ce a castigat popularitate ca una dintre cele mai hot incepatoare, cand s-a facut debutul cu “Heaven” si cantand mai apoi la ‘Immortal Song 2‘, Ailee isi face comeback-ul pe 16 octombrie cu primul ei mini album!
Pe 9 octombrie, Ailee a lansat poza de mai sus ca teaser, aratandu-si transformarea cat si dezvaluind titlul mini album-ului!
YMC Entertainment a comentat, “Primul mini album al lui Ailee va iesi pe piata pe 16 octombrie… Prin acest album, veti putea observa aparitia matura a lui Ailee,la fel ca si stilului ei muzical.”
Fii pe faza pentru mai multe informatii despre ‘Invitation’!
Wonder Boyz au lansat teaser-ul pentru pisa lor de debut “It’s Exciting“.
“It’s Exciting” va fi scoasa la vanzare inaintea albumului,despre care s-a spus ca a fost creat cu participarea membrilor.
Baietii spera sa lase o urma in industria muzica ca un grup care va energiza audienta si care va aduce bucurie in public.
Wonder Boyz vor aparea la o emisiune pe 15 si vor dezvalui amanunte despre album pe 16!
Pana atunci,mai jos gasesti teaser-ul cat si piesa intreaga!
Jewelry au lansat teaser-ul pentru o noua piesa, “Look At Me“!
Cele 4 membre componente isi vor face comeback-ul pe 11 octombrie cu noul mini-album ‘Look At Me‘ , dupa un hiatus de un an si 5 luni.
Membrele au trecut printr-o dieta riguroasa si planuiesc sa arate o parte mult mai matura, cat si sexy prin dans.Poti trage cu ochiul la teaser-ul de mai jos!
Membrul B.A.P, Himchan a postat pe Twitter poza de mai sus pentru a sărbătorii cele 200 de tweet-uri şi în mesajul postat o dată cu poza acesta şi-a avertizat glumeţ fanii să nu îşi ia ochii de la grup chiar dacă ei iau o pauză.
Pe 8 octombrie acesta a scris „Aici este o poză pentru a sărbătorii cele 200 de tweet-uri! De asemenea ar fi bine să nu priviţi în altă parte (spre un alt grup) doar pentru că noi luăm o pauză sau sunteţi morţi ^_^.”
Fanii i-au răspuns spunândui că asta nu se va întâmpla niciodată sau că nici nu ar întrazni.
Şi acum ca şi o paranteză umblă zvonuri pe Tumblr cum că B.A.P s-ar pregăti de un comeback şi că deja lucrează la ceva. Aşa repede? A am uitat ei sunt extratereştri de pe altă planetă, ei nu au nevoie de odihnă.
Era şi o glumă
Fanii EXO: Vrem şi noi un comeback, măcar un teaser cu Kai, vă rugăm…
SM: NU
Fanii Nu’Est: E ok un comenack la 3-4 luni e foarte bine
Pledis: I-am mulţumit
Fanii B.A.P: Băieţi vor promova mai mult apoi vor lua o pauză bine-meritată.
TS: Gata de comback?
După ce Universal Music Grup a luat decizia de asemna cu PSY, se pare că mai nou au planuri să lanseze o trupă de băieţi în Coreea.
O persoană din interior a declarat pe 9 octombrie „Universal Music Grup plănuieşte să lanseze un grup. Multi-talentatul grup va fi antrenat într-o diversitate de genuri de la balade, dance, şi chiar şi hip-hop.” S-a mai declarat şi că Sandy Monteiro preşedintele Universal Music Grup Internaţionaş (UMGI) din regiunea Asiei, a fost chiar el în Coreea de Sud să îi vadă pe băieţi repetând.
O altă persoană a declarat „Mai multe detalii nu au fost confirmate, încă, deci sunt lucruri pe care noi trebuie să le menţionăm cu grijă. După ce am i-am privit antrenându-se, plănuim să facem un grup de 4 până la 5 membri.”
Pentru cei ce nu ştiu artişti precum Akon, Carly Rae Jepsen, Cher, Eminem au lucrat sau lucrează cu această companie şi de asemenea UMG este companie lui Jutin Bieber unde acesta lucrează încă de când s-a lansat.
Ce părere aveţi, aşteptaţi mai multe detalii despre trupă?

Duo-ul Davichi a anunţat recent că vor părăsi agenţia Core Contest Media pentru a se alătura altei compani.
Cei doi manageri ai fetelor care au lucrat cu fetele de-alungul anilor au decis acest lucru. Fetele au fost considerate până acum cea mai bună trupă de care aavut grijă Kim Kwang Soo, şi multă lume se întreabă ce vor face fetele după ce vor părăsi CCM şi în ce direcţie o vor lua.
Un oficial al companiei a declarat „Deşi Davichi părăsesc compania, noi sperăm că fetele vor păstra o competiţie prietenoasă cu noi şi vor creste ca niste artişti extraordinari.”
Zvonurile cum că fetele ar părăsi compania din cauza certurilor din T-ara, nu sunt adevărate. De asemenea şi fetele de la Gang Kiz au fost transferate la sub-agenţia CCM, GM Contest.
Formatia rock TOXIC, castigatorii auditiilor MBC – ‘Top Band‘, tocmai au lansat un teaser pentru primul lor mini album, ‘First Bridge‘.
In mini-album sunt incluse 6 piese: “Get Out“, “Lonely”, “tired!!“, “No More“, “Get Out” (remix), si“Lonely” (instrumental.). Albumul va fi lasat pe 12 octombrie.
Sound-ul hibrid unic al trupei care a castigat multi fani la ‘Top Band’, ii face pe acestia sa aibe asteptari mari de la albumul de debut .

Sthephanie este membră a trupei CSJH The Grace, şi se pare că vrea să câştige popularitate şi solo. Astfel ea lansează melodia de debut intitulată „Game”. Pentru cine nu ştie Stephanie vine de la SM Entertainment şi a avut mult succes cu trupa The Grace.
The Cheers este un duo format din Robin şi Myungmi. Cei dou s-au ocupat de versurile melodiei de debut „YA”
Sonya este cunoscută pentru participarea ei stabilă la concursul „Immortal Song 2”. Astfel ea lanseată OST-ul „Goodbye To Romance” pentru drama „May Queen”.

O zi ploioasă s-a abătut asupra mea
Vocea pe care mi-o amintesc, mă cheamă
De odată ca un curcubeu
Tu zâmbeştiCe este acest sentiment? Fără atenţionare
De când te-am întâlnit
Oarecum ceva mă frământă
Este drăguţ să fi aşaÎncântătoare fată, încântătoare iubire
Asta este, asta este dragoste
Încântătoare fată, încântătoare iubire
Asta este, asta este dragosteEşti aşa frumoasă
Eşti aşa drăguţă
Eşti aşa simpatică
Eşti aşa de iubibilăZilele în care nu avem ploaie
Dacă te-aş putea desena aş fi aşa fericit
Şoptesc o melodie
Sper să ajungă la tineAcest sentiment din nou, vine plutind
Pare că nimeni nu îl poate opri
Ceva mă frământă, ce ar trebui să fac?
Este drăguţ să fi aşaÎncântătoare fată, încântătoare iubire
Asta este, asta este dragoste
Încântătoare fată, încântătoare iubire
Asta este, asta este dragosteMă seduci printr-o privire liniştită
Nu pot face nimic, doar să stau calm Boom Boom Pow
Aşa că dă-mi-o
Tu, tu sunt nebun după tine
Dăpă asta, te vreau, sunt nebun
Eşti a mea, Devi a mea
Deci îti aparţin numai ţie
Boom Boom PowDeparte, nimeni nu v-a şti
Lumea ta şi am mea, hai să mergem să le căutăm
Încântătoare fată, încântătoare iubire
Asta este, asta este dragoste
Încântătoare fată, încântătoare iubire
Asta este, asta este dragosteEşti aşa frumoasă
Eşti aşa de iubibilă
Sunt aşa fericit
Lumea asta e fantastică
*Dazzling – cu sensul de oribitor, care îţi ia privirea, încântător

De ceva vreme nu s-a mai auzit nimic de Boyfriend. Ei bine ei o duc bine şi sărbătoresc 500 de zile de la debutul lor cu o fotografie prietenoasă.
Pe Twitter-ul oficial al lui Jungmin a apărut fotografia şi mesajul „Au trecut 500 de zile de la deutul Boyfriend!!!! Suntem aşa bucuroţi să primim dragoste de la prietenii noştri. Vă rog să fiţi atenţi la un comeback Boyfriend! Mulţumim! Noi mereu vă vom iubi <3”
Felicitări băieţilor şi la cât mai multe zile împreună!
Mnet a lansat de curând un Preview al unui show cee îi are în prim plan pe băieţii de la B.A.P, intitulat „B.A.P’s Sweet Healing Camp!”.
Clipul îi arată pe băieţi mergând într-o călătorie împreună iar show-ul a fost indrodus prin cuvintele „Noua generaţie de idoli, B.A.P pleacă în prima lor vacanţă după debut? Un vis ca o dulce tabără de vindecare…? Oricum aceasta este! Vine pe 10 Octombrie, miercuri la 5 PM la Mnet Wide!”
Judecând după preview şi titlu, se pară că grupul, va avea primul lor Reality Show intitulat ‘B.A.P’s Sweet Healing Camp‘, şi va putea fi o serie de episoade difuzate de Mnet. Un anunţ oficial despre ce se va întâmpla nu a fost făcut public, fiind posibil să fie doar un episod şi nu un show cu mai multe episoade. Deci rămâne de văzut dacă speculaţiile sunt adevărate.

Se pare că Mir din MBLAQ îşi schimbă gusturile în ceea ce priveşte femeile aproape zilnic. După ce înainte erau alte fete acum se pare că Mir consideră că femeia ideală pentru el este nimeni alta decât Hyosung, membră a trupei SECRET.
Dezvăluirea a fost făcută la MBC „All The K-pop” în timpul căreia Mir a declarat „Femeia ideală s-a schimbat din nou şi din nou, dar Hyosung va fi mereu idealul meu”, această confesiune a surprins pe toată lumea care se afla la emisiune.
Cânt MC-ul a întrebat „Te-ai gândit vreodată la Hyosung înainte să mergi la culcare”, Mir a răspuns sincer „M-am gândit la ea înainte să merg la culcare.”
Şi Hyosung a fost luată prin surprindere şi a început să explice despre „triunghiul amoros” al ei cu alşi idoli.
Ea a spus „Lee Joon din MBLAQ a tot răspândit zvonuri. A fost şi a spus mai multor oameni că aş fi interesată de el.” De asemenea ea vrea să îi trimită lui Joon un videoclip de avertizare.
Acum ce pot spune lui Mir îi cam place să se dea la femei, iar dacă mai o să existe mulţi interesaţi de Hyosung triunghiul nu o să mai fie triunghi ci poligon. Voi ce ziceţi s-ar potrivi cei doi?

PSY se pare că s-a ţinut de promisiune şi a cântat fără tricou în faţa a mai mult de 70 de mii de oameni . Promisiunea a făcut-o la o concerinţă de presă unde a spus că dacă Gangnam Style va ajunge pe locul 1 în topul Billboard Hot 100 el va cânta fără tricou. Deocamdată o filmare nu avem dar avem poze. Poate nu e PSY un bârbat cu bătrăţele şi mushii dar cu siguranţă se ţine de promisiuni.



Later Edit: Am găsit filmuleţul
Yunho si-a deschis inima in ceea ce priveste experienta prin care a trecut in trecut din cauza unui anti-fan infricosator.
TVXQ a fost invitat la specialul KBS 2TV- ’Story Show Do Dream‘, unde Yunho a discutat incidentul terifiant care i s-a intamplat in 2006.
A dezvaluit, “Dupa ce am baut acel suc de portocale pe care mi l-a dat persoana respectiva,eu aveam impresia ca face parte din staff, am inceput sa vomit sange.” Yunho a spus ca nu s-a asteptat sa-i mearga prost pana i s-a facut rau.
“La inceput m-am enervat, dar cand am auzit ca acel anti-fan nu a putut sa stea cu mainile in san atunci m-a auzit vorbind si razand despre propria mea viata grea, am crezut ca asta l-a provocat. Dupa ce s-a intamplat asta, am inceput sa evit oamenii si cand eram in locuri similare cu acela ori vedeam aceleasi lucruri ca atunci, inima imi raspundea prin batai alerte.”
Yunho a continuat, “Ca sa trec peste panica si peste frica asta, am baut in fiecare zi cate 10 sticle de suc de portocale, acum ma simt mai bine.”
Acest episod din ‘Story Show Do Dream’ va fi difuzata pe 6 octombrie.
Super Junior–Donghae si Park Ha Na, care joaca impreuna in drama ‘Miss Panda and Mr. Hedgehog‘, nu au participat doar in drama, ci si OST-ul acesteia!
Donghae a cantat “Don’t Go“, care este o balada R&B, fiind munca lui Park Sang Hoon. Vocea gentila a lui Donghae aduce sentimente in versurile pe care le canta si cu siguranta se potriveste dramei.
Intre timp, Park Ha Na canta “Love Stops“, aratandu-ne calitatile sale vocale neasteptat de bune.
Piesele le gasiti mai jos!

A apărut online versiunea întreagă a melodiei Dazzling Girl a celor de la SHINee, al cărei videoclip va fi lansat pe 10 octombrie. Melodia poate fi deja descărcată de pe iTunes. Ascultaţi-o mai jos şi daţi-vă cu părerea despre ea, înainte ca videoclipul să apară.
P.S. Pentru a mai înţelege ceva din melodie am găsit şi eu jumate de melodie cu subtitrare în engleză. Când apare toata vreţi versurile traduse în română?
Articol preluat de pe Bestmusic.
Febra „Gangnam Style”, care a cuprins deja toata planeta, a ajuns si in Romania. Printre cantaretii afectati: Corina si Amna, care au invatat deja dansul si versurile. Urmareste-le in actiune mai jos.
Daca Amna a fost mai dezinhibata si si-a luat dansatoarele pentru a dansa pe Gangnam Style intr-un grajd, Corina a fost mai retinuta si s-a rezumat doar la cateva miscari indraznete in masina.
Gangnam Style este actualmente pe locul 1 in Top 100 Youtube si a intrat in Cartea Recordurilor pentru cele mai multe like-uri primite. Videoclipul lui Psy are aproape 350,000,000 de vizualizari pe site-ul de video sharing.
Pe tine te-a cuprins febra „Gangnam Style”?
Dupa ce am anuntat intr-un post anterior aicica unul dintre membrii MBLAQ va aparea in videoclipul lui Ailee, pare ca baietii ne dau dureri de cap.
Mai intai, SeungHo ii da follow pe Twitter artistei,facandu-si fanii sa creada ca el este cel care va aparea in MV dar, mai nou, G.O distribuie o poza,a carei comentariu este: ‘Locul filmarii videoclipului!Va rog sa va asteptati la un barbat patetic...’
Oare ce urmeaza?! :))
Titlu: Buna!!!Este Mir!!
Salutare la toata lumea,, aici Mir,, kekeke
Ati avut un Chuseok fericit si plin pana la capat ~ ?
Eu mi l-am petrecut acasa,cu familia mea dupa un timp lung,, Am mancat impreuna si am vorbit,, kkyahahahahahahahahahahahahahaha
In ultima vreme, multa lume a intrebat cand va aparea noul album MBLAQ ,, heum,,,
Original, noi aveam in plan sa scoatem in fiecare an cate un album, unul cate unul ,,,, eoheoheoheoheoheo
Intotdeauna ne pregatim. In ceea ce priveste albumul, nu e ceva care se poate face in doar cateva luni,,, Ar fi dragut daca toata lumea ar mai putea astepta inca putin, tinand cont ca noi suntem in mijlocul muncii, incercand din greu sa-l pregatim acum~ eoheoheoheo
Pa~ ~ ~ ~ ~ ~
Kim Joon, care este,in momentul de fata, in mijlocul serviciului militar, a transmis fanilor ca este bine.
Pe 1 octombrie, a dat tweet: “Ati avut un Chuseok frumos? A trecut mai mult decat un an de cand am intrat in armata. Din cauza voastra, zilele mele sunt frumoase. Imi voi petrece si celelalte zile stand sanatos, fighting!”
Fanii lui au fost fericiti sa vada ca sunt informatii noi despre el, luand in considerare faptul ca nu a mai spus nimic din iunie,anul trecut. Au ras mult pentru ca stilul lui de scris are un ton de militar. Kim Joon s-a inrolat pe 29 septembrie anul trecut. Isi va termina serviciul militar in iunie,2013.
Pe 1 octombrie,Sunhwa si Kwanghee au aparut impreuna la emisiunea speciala de Chuseok, ’Wrestling Idol‘.
Inainte de meciul lui Sunhwa impotriva membrei After School- Ga-Eun, Sunhwa a avut un interviu cu Kwanghee. Pe durata interviului, audienta a inceput sa tipe, “Sarut-o!“, si colega de grup a lui Sunhwa, Hyosung, a sarit in ajutorul ei, tipand:“Ce vreti sa spuneti prin sarut?!” Oricum, Kwanghee doar a ranjit si a spus: “Sunhwa, ei imi spun sa te sarut. Ce ar trebui sa fac? Te voi saruta pe obraz daca vei castiga meciul.”
Dupa ce Ga-Eun a castigat meciul, Sunhwa a spus “Am pierdut pentru ca nu am vrut sa ma saruti!” facandu-i pe ceilalti sa rada.
Noul album TVXQ,’Catch Me’, a fost pus pe prima pozitie din topurile muzicale inca o data.
Lansat pe 26 septembrie, albumul a fost pe primul loc in topuri de muzica si de atunci se bucura de un succes nebun,doar dupa o saptamana de cand a iesit pe piata.
TVXQ sunt programati sa apara la ‘Music Bank‘ pe 5 octombrie. Grupul are in program aparitii si la ‘Music Core‘ cat si la ‘Inkigayo‘ pe 6,respectiv 7 octombrie.

Adisas a lansat pe YouTube o versiune Adisas a fetelor din 2NE1, după ce mulţi oameni din America şi-au dorit să le vadă pe fete mai mult timp la TV. Astfel întorcându-ne la reclama cu Nicki Minaj, Jeremy Scott, acum 2NE1 au propria reclamă unde dansează pe una din străzile Tokyo-ului şi impresionează trecătorii.
Şi cei de la berea Cass au lansat o versiune „Spaţială” a unei reclame mai vechi cu CL şi actorul Lee Dong Wook.
Iar mai jos este versiunea originală
Deţinuţii de la Cebu din Filipine sunt cunoscuţi pentru dansurile kpop pe care le-au mai făcut. Sorry Sorry de la Super Junior şi Tell Me de la Wonder Girls find doar două exemple. De asemenea au dansat şi pe melodii cunoscute de-ale lui Michael Jackson.
De data aceasta, deţinuţii revin în atenţia publicului cu un dans după celebrul Gangnam Style, şi reuşesc să se sincronizere chiar dacă sunt mai mult de o mie de oameni.
Chiar dacă era o vreme ploioasă, asta nu i-a împiedicat pe deţinuţi să îşi facă treaba. Priviţi mai jos filmuleşul.

PSY a reuşit să ajungă cu Gangnam Style pe locul 1 în topul internaţional Billboard. Se rape că melodia chiar a avut succes, astfel a reuşit să întreacă alte melodii celebre. Acesta a mai reuşit să ajungă şi pe primul loc în topul Official Charts Company în Marea Britanie, urcând chiar de pe locul 3.

Acum rămâne de văzut dacă PSY va cânta la bustul gol după ce melodia a ajuns #1 în Billboard. Felicitări lui PSY
Din câte bănuiesc că aţi văzut în dreapta pe blog există o căsuţă de chat, unde puteţi discuta liber despre kpop. Ideea a fost dată de vecinuldl4, un cititor al blogului, căruia îi mulţumim.
Dar un chat presupune şi câteva responsabilităţi şi reguli. Pentru a păstra blogul la fel de calm şi liniştit ca şi până acum nu vrem certuri sau discuţii cu cuvinte grele.
1. Dacă văd, certuri, înjurături, cuvinte obscene sau altfel de lucruri asemănătoare, găsesc eu un mod de a vă scoate de pe chat.
2. Discuţiile nu trebuie neaparat să fie despre kpop dar având în vedere faptul că este un blog despre kpop cam pe asta să se axeze.
Cam atât am avut de zis, cu timpul e posibil ca înfăţişarea chat-ului şi locul în pagină să se schimbe, dar asta depinde de temă, timpul lui SKY(ea se ocupă de el) şi altele.
Apropo de temă, am văzut că poate unora nu vă covine, dar tema este asemănătoare cu cele de pe allkpop şi daily kpop news şi ajută creşterea vizualizărilor.
Dacă aveţi idei pentru blog nu ezitaţi să ni-le comunicaţi.
La rugămintea unui băiat ce citeşte blogul am făcut o rubrică Wannă laugh cu mai multe fete. Deci având în vedere Wanna Laugh 9 în care vă ziceam ceva despre şcoală, continui acum cu o altă idee ce mi-a venit în metrou. Sper să vă placă.
În fiecare clasă avem:
Un tip şi o tipă care mereu atrag priviriile clasei
Un tip şi o tipă care mai mereu sunt pe punctul de a te strange de gât
Cei ce mereu se sperie repede
Fabuloşii
Cei ce nu îşi pot controla emoţiile
Cei pe care îi chinuie talentul
Grupul de fete şi grupul de băieţi
Cei ce mereu se vaietă că nu au învăţat nimic dar apoi iau notă mare
Cei ce nu ştiu nimic în timpul testelor
Plângăcioşii clasei
Matematicianul clasei
Clovnul clasei
Cei ce mănâncă întruna
Cei ce habar nu au ce se întâmplă în jurul lor
Dansatorii şi dansatoarele
Cuplul
Cel ce încearcă mereu să iasă în evidenţă
Adunarea secretă(secta)
Şi în final diriginta/dirigintele

Nişte poze apărute recent pe internet au surprins-o pe Dara din 2NE1 cu o nouă coafură. Nu a renunţat la tunsul pe o parte, ci l-a păstrat, dar în acelaşi timp şi-a făcut un model interesant din restul părului.
Unii fani au fost încântaţi de această frizură alţi însă consideră că e mult prea mult şi că ar trebui să revină la ceva mai normal.
Pozele nu sunt prea clare dar se vede destul de bine. Voi ce credeţi de noua coafură? Mie una îmi place.

Fetele din KARA revin pu PV-ul pentru melodia niponă Electric Boy.
Fetele vor lansa şi un album pentru Japonia în trei variante. Stilul variantei japoneze este puţin diferit de cea coreeană dar este la fel de energică.
Kara va porni şi într-un turmeu prin Japonia în curând intitulat “KARA 1st JAPAN TOUR 2012 KARASIA”
Cei de la KoreanFan.Eu cu care blogul acesta este în parteneriat s-au decis să deschidă un radio online pentru muzica kpop.
Iniţiativa şi ideea este una foarte bună având în vedere faptul că prin acest radio mai mulţi oameni pot auzi de kpop.
Deocamdată radioul este la început şi este posibil să nu aibă toate melodiile în playlist dar pe parcurs acestea se vor înmulţi şi poate şi ascultătorii la fel.
AICI puteţi solicita o melodie, să reclamaţi o problemă sau să daţi o sugestie, iar AICI este radioul.
Nu ştiu exact ce melodii sunt, dar cât am ascultat eu până acum am auzit Tell Me Goodbye (BigBang), Warrior (B.A.P), I Remember (Bang Yong Guk ft Yoseob) şi Hot Summer (F(x) )
Membrii TVXQ s-au imbracat in frumoasele haine traditionale coreene pentru a le ura fanilor un Chuseok fericit.
Ei au transmis: “Pentru acest Chuseok, speram ca puteti manca songpyeon cu familiile voastre si sa aveti o sarbatoare frumoasa si fericita. Dupa ce celebrarea este gata, sunt multi oameni care experimenteaza simptomele exagerarii pe care ii invitam sa se vindece ascultand ‘Catch Me‘ si speram ca va veti bucura si de o toamna, cat si de o iarna frumoasa. Va salutam cu ‘Catch Me’ in curand. Speram ca ne anticipati [comeback-ul] si ca va veti arata iubirea cat si suportul pentru TVXQ.”
Mai jos gasiti videoclipul cu urarile pentru Chuseok!

Taemin şi Onew din SHINee au fost prezenţi la „Radio Star” cu alţi Jonghyun din CNBLUE şi actriţa Kin Jung Nan. La postul de radio Taemin a mărturisit că îi place să bea bere la doză în timp ce mănâncă pui.
MC-ul a început „Am auzit că ai experimentat ceva uimitor recent?”
Apoi Taemin a răspuns: „Beau bere la doză la locul unde se mămâncă pui. Mămânc pui cu bere şi acesta continuă să intre.”
În momentul în care a fost întrabat de soju(băutura naţională din Coreea, cum e la noi ţuica), acesta a spus: „Îmi place să beau soju când plouă.”
MC-ul a glumit şi a spus că atunci când toamna vine va amesteca berea cu soju-ul şi tot acesta a spus că Taemin ar trebui să îşi ia un aparat de bere în dormitorul trupei.
Tot Taemin a mai spus: „Ora de stingere a SHINee e la 3 diminieaţa, aşa că eu, de obicei, sunt mereu singur acasă.”
Astăzi, la Acces Direct, lui Gelu Voicu i s-a făcut o farsă la şaormerie şi ştiţi că de obicei se mai pun şi melodi pe fundal când dau întâmplările mai repede. Ca să pot auzi melodia a trebuit să urmăresc toată scena de 16 minute şi era să înnebunesc, mă doare capul. Nu am văzut scena la TV, ci pe net pentru că mi-a spus cineva de melodie dar că nu găsise videoul. Ei bine eu l-am găsit şi îl împărtăşesc cu voi.
La minutul 13:46 melodia se aude clar pentru câteva secunde. AICI puteţi vedea şi nu vă recomand să vizionaţi tot filmuleţul, dar dacă o faceţi nu e vina mea.
Navi revine cu melodia Don’t Go” de pe noul ei album „Real Love”
Code-V au scos cel de al doilea lor single japonez intitulat I’ll Protect You Until The End
T-ara au lansat şi ele versiunea japoneză a melodiei Day By Day
Şi surpriza SHINee urmează să lanseze Dazzling Girl pe 10 Octombrie dar până atunci vă puteţi bucura de un preview de 2 minute din videoclip.

Pe 25 septembrie PSY s-a întors în Coreea după ce a petrecul 3 săptămâni în SUA, şi a ţinut o conferinţă de presă.
Când a fost pus să promită ceva dacă „Gangnam Style” va ajunge pe locul 1 în Billboard acesta a spus că va cânta fără tricou.
„Să fiu sincer, mă aştept la asta puţin. Când am ajuns pe locul 64, am râs şi am plâns doar şi am fost fericit. Dar acum,stau şi mă gândesc ‘dacă se va întâmpla?’ aşa că nu pot face o promisiune clară. Dacă ajunge #1 în Billboard, nu ştiu unde, dar voi fi pe scenă unde mulţi oameni pot vedea. Îmi voi da tricoul jos şi voi cânta Gangnam Style. „
La aceeaşi conferinţă de presă PSY a spus că va lansa un album în USA dar că va fi în coreeană şi nu în engleză.
Momentan Gangnam Style se află pe locul 5 în topul Billboard internaţional.

Yoochun din JYJ şi actriţa Son Ye Jin au fost confirmaţi pentru drama ce urmează să se filmeze „I Miss You” de pe MBC.
„I Miss You este despre o femeie şi un bărbat care trăiesc cu durerile dragostei ce stacnează de când aveau 15 ani. Personajul lui Yoochun, Han Jung Woo este un detectiv cu o personalitate uşoară dar uneori neruşinat. Lui îi lipseşte o femeie dar urmăreşte criminalii ca un vâător.
C-J Entertainment au spus: „Modul lui puternic de a juca a fost demonstrat de multe ori, de asemenea se adaugă şi faptul că a fost peste tot în lume. El va arăta o imagine bună spectatorilor prin acest program care îi va da o altă transformare.”
Yoochun şi-a început cariera de actor în 2010 în drama „Sungkyunkwan Scandal”,apoi în „Miss Ripley” şi „Rooftop Prince”.
Aseara la ora 12 noaptea eu cautam material pentru Wanna Laugh , deoarece am vrut sa va fac o surpriza. Ieri pe blog au fost aproximativ 4,332 de vizualizari, cele mai multe intr-o zi de gand s-a infintat blogul. Si cum voi ca si cititori si comentatori ne sunteti alaturi si apreciati munca noastra si noi trebuie sa ne facem munca cum trebuie. De aceea azi avem o rubrica noua de Wanna Laugh care nu era programata(inca).
1. Cuvinte care ne frang inima:
Oameni normali: Ma despart de tine!
Fani Kpop:
– Nu exista subtitrare in engleza
– MV-ul nu este disponibil in tara dumneavoastra
– ‘X’ se inroleaza in armata
2. ONEW: Jonghyun doarme cu ochii deschisi, Key vorbeste in somn, Taemin doarme dezbracat
U-Know: Asta nu e nimic, Changmin face toate astea iar cand se trezest vine la mine si doar se holbeaza pentru mult timp.
3. Jonghyn: Cand eram in Europa si cantam, in public era o fana care plangea si si-a intins mana. Am fost foarte incantat. Apoi, am crezut ca ar trebui sa-i strang mana. Am trecut pe langa bodyguard si i-am luat mana. Dar ea a fost ceva in genul”Da-te la o parte TAEMINN”
4. MC: Care este intelesul conrect din spatele numelui BEAST?
HY: ….Nu stiu!
5. SHINee in Hello Baby
Key la o scoala: Pe vremea mea obisnuiam sa impartim un birou pentru doua persoane
JH: Adica acum doi ani???
Minho: hahaha
6. Bine ati venit la scoala de kpop
Istorie: Invatam despre istoria fancluburilor si cum au fost ele create
Literatura: Citim fanficuri si analizam cum cuplul are o viata asa activa
Biologie: Intelegem de ce corpul lui oppa arata asa hot tot timpul
Muzica: Ne creem propriile grupuri de studenti si ne reprezentam grupul favorit si le memoram cantecele si practicam dansurile
Informatica: Jucam Starcraft (In Coreea e foarte popular)
Geografie: Memoram toate caile si drumurile catre dormitoarele idolilor
Busines: Invatam cu SM minimalizeaza costurile si maximizeaza profitul, micsorandui hainele lui Siwon si maximizand expunerea corpului lui.
Mate: Rezolvam adevarate probleme de viata „SM a adus 30 de oameni si a dat 3 celor de la YG, cati idoli au mai ramas in companie?’
Arte: Desenam fan-arturi ale OTP-urilor (One True Pairs – perechea perfecta)
Chinie: Invatam ce elemente sunt folosite pentru legaturile covalente ale lui oppa
Engleza: Intelegem de ce Bingo este relevant sa fie un om sinfur si sexy (am aflat care e sensul de la I’m rady to bingo:))
Sport: Colectam gandaci cu Yesung (aici nu ma bag)
7. Cuvinte pe care numai fanii kpop le inteleg cu adevarat
Crayon
Cherry Tomatos
Derpchan
Top
Panda
Gucci
Bunny
Dragon
Deer
Bacon
Waffle
BONUS:
Acel moment cand dupa o zi lunga de scoala te pui in pat sa adormi:
Dar apoi realizezi ca ai teme de facut
Te ridici vezi ce ai de facut dar realizezi ca nu sti nimic
Te chinui sa scri ceva dar mama ta te tot sacaie la cap
Apoi te culci cu gandul ca ai scris numai prosti si ai sa iei nota mica. A doua zi nu vrei sa te trezesti
Dupa ce in sfarsit esti gata realizezi ca ai intarziat si o iei la fuga
Apoi intri in clasa cu frica si realizezi ca profesorul nu este in clasa
Apoi profesorul intra si te scoate pe tine la tabla sa spui ce ai avut de pregatit
Dar te scuzi ca nu ai putut face nimic si acesta iti spune sa nu se mai intample
Iar la finalul orei cand auzi clopotelul incepi cu toata clasa sa zburdati de fericire
P.S. Povestioara imi apartine, ghifurile nu 😉

De luni 1 octombrie după terminarea serialului Moştenire cu Noroc de la ora 17:30, începe My Princess (Prinţesa mea).
Personaje:
Kim Tae He – Lee Seol
Song Seung Heon – Park Hae Young
Park Ye Jin – Oh Yoon Joo
Ryu Soo Young – Nam Jung Woo
Descriere:
O studentă obişnuită (Kim Tae He) află că este o prinţesă strănepoată a ultimului împărat din Dinastia Joseon. Nepotul Grupului Daehan (Song Seung Heon) este pus să studieze în Seul cu o etichetă corespunzătoare. Cu toate acestea Hae Young este pus în situaţia în care el este atras de Seul, fata care îi va lua moştenirea dacă monarhia este readusă la putere.
Serialul a fost produs în 2011 şi are 16 episoade. Este o comedie romantică drăguţă pe care merită să o veteţi dacă sunteţi fani ai genului.
Actorii din noua drama ‘City Conquest’ vor tine o conferinta de presa in Japonia.
Programata la 7PM pe 4 octombrie in faimosul loc din Japonia,la Budokan, publicul va atinge numarul de 16,000 de fani japonezi impreuna cu alti 400 de reporteri de la NHK, TBS, si FujiTV.
Conferinta de presa va include si aparitia lui Kim Hyun Joong,Jung Yu Mi,cat si alti reprezentanti ai dramei. Imagini speciale din drama vor fi dezvaluite pe durata acestui eveniment.
Pe langa asta, transmisia va include si aniversarea primului an de la infiintarea fan-clubului lui Kim Hyun Joong.
Intre timp, acest eveniment se presupune ca ar trebui sa mai ‘incalzeasca ‘ relatia rece dinte Coreea de Sud si Japonia.