
Se pare că EXO va rata ediția din acest an a premiilor ”Seoul Music Awards”!

Un artist din Londra, Don Sebastian, a acuzat trupa SF9 și artista americană Katy Perry de furtul lucrărilor lui din seria ‘2012 Holographic Melt Series’ folosite pentru imaginile lor de pe album.
Continuă lectura

La concertul său solo, Yonghwa din CNBLUE și-a cerut scuze personal încă o dată public fanilor pentru scandalul în care a fost implicat. Între timp, admiterea lui la universitate a fost anulată.

După reînrolarea sa, T.O.P. din Big Bang își va continua restul de serviciu militar obligatoriu ca lucrător social. Cât timp mai are acesta de petrecut acolo și când va reveni în viața civilă?

FNC Entertainment neagă acuzațiile făcute de un fost angajat al agenției la adresa lui Yonghwa din CNBLUE, care s-ar fi înscris la doctorat pentru a scăpa de armată. Continuă lectura

”Heroine”, ultima piesă lansată de Sunmi, care se află în fruntea clasamentelor, se află în atenția criticilor pentru acuzații de plagiat. Continuă lectura

Acum că s-au liniștit puțin apele cu privire la moartea lui Jonghyun, revin cu acest articol pentru o scurtă analiză la rece asupra situației idolilor din Coreea și a problemelor psihice cu care aceștia se confruntă. Continuă lectura

Stagiara Han Seo Hee a postat recent pe contul personal de Instagram, spunând că a fost diagnosticată cu o boală mintală.

După recentul scandal în care a fost implicat pe Yonghwa din CNBLUE, au ieșit la suprafață noi informații cu privire la universitatea unde acesta s-a înscris fără concurs .

Grupul NU’EST W și-a modificat programul după ce membrul Aron a fost diagnosticat cu infecție la ochi.

Au fost dezvăluite mai multe detalii despre incidentul în care câinele lui Yoochun a muşcat pe cineva. Continuă lectura

Membrul celui mai longeviv grup K-pop din istorie, Kim Dong Wan, a lansat un mesaj în care roagă fanii sasaeng (locali și străini) să îi respecte viața privată și dreptulla intimitatea propriei case.
În urma scandalului în care a fost implicat, FNC Entertainment a anunțat că Yonghwa nu va participa la două evenimente în următoarea perioadă.

Se pare că a ieşit la iveală faptul că melodia ”Crying Out” cântată de D.O din EXO a fost plagiată de catre Enough.

Yoochun din JYJ a fost dat în judecată de o cunoştinţă de a sa pentru că a fost muşcat de câinele artistului acum 7 ani! Continuă lectura

Yonghwa din CNBLUE este implicat într-un scandal uriaș legat de admiterea lui pe criterii preferențiale la universitate. Agenția a recunoscut că acesta a mers la poliție să dea declarații. Idolul a scris o scrisoare publică în care își cere scuze.

‘Section TV’ şi-a cerut scuze pentru că a răspândit ştirea care presupunea că T-ara primeşte nişte cadouri extrem de scumpe. Continuă lectura

Fandom-ul trupei BTS, ARMY, este criticat de către internauți pentru comportamentul neadecvat și lipsit de bun simț pe care l-a avut pe parcursul celui mai recent fanmeting.

Jo Kwon i-a transmis prin intermediul contului său Twitter un mesaj unui ziarist care a scris un articol despre el cu un titlu în care râdea cântăreț.

Actorul în vârstă de 37 de ani a intentat proces împotriva unei femei numite Oh de 34 de ani și s-a prezentat la curtea de apel în calitate de martor în urmă cu câteva zile.

Scrisoarea arată prietenia sinceră pe care IU i-o purta acestuia. Ea își făcea griji pentru Jonghyun și îi atrăgea atenția că nu arăta bine!

Fostul membru INFINITE povestește cu sinceritate că nu s-a simțit niciodată un idol pentru că nu a putut să accepte restricțiile impuse de agenție: „De câte ori îmi exprimam opiniile proprii, se formau dușmani.”

Comitetul de conducere „Golden Disc Awards” a luat pas cu pas fiecare procedură prin care au fost notați candidații la Daesang.

Recent, a ieşit la suprafaţă că postarea de pe Facebook care se presupunea că era scrisă de Achillo s-a dovedit a fi una falsă.

La festivitatea de premiere de la „Golden Disc Awards”, IU a primit un Daesang și în discursul său l-a amintit pe Jonghyun din SHINee și a vorbit despre dificultățile vieții de artist, încurajându-și colegii.

Fostul membru 2AM a revenit cu melodia cu ‘Lonely‘, acesta fiind primul său comeback după părăsirea JYP Entertainment.

Actrița vorbește pentru prima dată despre motivele care au făcut-o să părăsească YG Continuă lectura

Actorul Kang Hyuk Min a declarat că a dat-o în judecată pe Han Seo Hee și urmăritorii ei pentru insultele aduse la adresa lui.
Încă în noiembrie anul trecut, el a publicat un mesaj despre Han Seo Hee, în care a scris: Continuă lectura

Surse media susțin că au descoperit identitatea soției rapper-ului. Acesta ar fi căsătorit cu o angajată a companiei Leessang cu 10 ani mai tânără ca el. Continuă lectura

Jung So Min vorbește pentru prima dată deschis despre iubitul ei Lee Joon, într-un mesaj Instragram.

„Heart Attack„, cel mai recent clip lansat de LOONA prin intermediul noii membre a trupei, Chuu, a atras multă atenţie şi chiar laude pentru tema abordată şi anume atracţia romantică dintre două fete. Continuă lectura

În ultima vreme, zvonurile unei căsătorii dintre cei doi au circulat în media iar aceștia au răspuns prin intermediul agenției.

Membrii SHINee le-au scris fanilor mesaje emoționante, după ce au hotărât ce vor face cu privire la concertul lor din Japonia.

Un rapper nou debutat, numit ACHILLO, este criticat după ce l-a numit pe RM din BTS, „Rap Retard” pe Facebook.

IU a lansat MV-ul „Willing To Forget”, titlul pe care artista l-a scos pe pe ultimul său album pentru a evita controversele legate de moartea fiicei cântărețului Kim Kwang Seok.

Postul radio Melon i-a rugat pe fani să înțeleagă suferința lui Taemin din SHINee și să îi respecte decizia.

Jooyeon revine pe Instagram după dezvăluirile făcute de Dispatch la 1 ianuarie cu privire la relația dintre ea și G-Dragon.

KBS anunță difuzarea unei noi drama polițiste, ce îi va avea în rolurile principale pe Lee Jin Wook și Ko Hyun Jung.

Membrii FT Island au reacționat imediat la vestea căsătoriei colegului lor și au transmis mesaje fanilor și publicului.

Presa dezvăluie că aceasta este într-o relație cu un mogul media din a doua parte a anului 2017.

Presa a dezvăluit faptul că fostul membru B2ST este într-o relație cu și Shin Soo Ji, iar agențille celor doi au reacționat rapid.

După cum știți, Kyla din PRISTIN și fratele său mai mare nu se înțeleg prea bine, iar asta se subînțelege din mesajele cu caracter răutăcios, pe care băiatul le-a dezvăluit prin intermediul contului său de Twitter.
Odată cu apariția știrilor despre situația tensionată dintre cei doi, mulți internauți coreeni, și nu numai, au fost curioși în legătură cu motivul acestor neînțelegeri. Ei bine, se pare că iubita acestuia poartă o parte din vină, despre ce anume e vorba, veți afla din materialul ce urmează.
În luna octombrie a anului trecut Continuă lectura