
Pe 31 iulie, la emisiunea Section TV de pe canalul MBC, un grup de jurnaliști și-au amintit cum Hani din EXID le-a dovedit că nu și-a făcut nici o intervenție chirurgicală. Continuă lectura

Pe 31 iulie, la emisiunea Section TV de pe canalul MBC, un grup de jurnaliști și-au amintit cum Hani din EXID le-a dovedit că nu și-a făcut nici o intervenție chirurgicală. Continuă lectura

PSY, Rain şi WINNER vor participa la ceremonia de decernare de premii ‘MTV Asia Music Gala 2016′ din China.
Eunji din A Pink şi Huh Gak lansează primul teaser pentru colaborarea lor pentru melodia Ocean, care va fi lansată pe 21 iulie.

Cei mai mulți idoli se iubesc unii pe alții la fel ca frații, dar unii dintre ei se ceartă, se bat şi se tachinează reciproc – la fel ca Tom & Jerry. Continuă lectura

Pe 5 iulie, la emisiunea muzicală The Show, trupa EXID a încheiat promoțiile pentru cel mai recent album al lor, Street. Continuă lectura

În cel mai recent episod al emisiunii muzicale Show Champion trupa SISTAR a fost desemnată învingătoare. Continuă lectura

Videoclipul piesei Starlight de la Taeyeon din Girls Genration a adunat 1 milion de vizionări în mai muțin de 24 de ore, în prezent acesta are peste 2 milioane de urmăriri. Piesa a fost lansată pe 25 iunie 2016. Continuă lectura

Munca grea nu înseamnă doar muncă pentru muzică, unii muncesc şi cu creierul. Unii au IQ mare, alţi au reuşit să aibă rezultate bune, alţi sunt inteligenţi. Care sunt idoli care sunt inteligenţi momentan activi în kpop?

Pregătiți-vă pentru un sezon mai amuzant și mai interesant al emisiunii Showtime de pe canalul MBC every1! Continuă lectura

Cross Gene lansează un videoclip al melodiei Mr. Secret, drept cadou pentru cea de-a 4-a aniversare.

Pe 10 iunie a avut loc cel mai recent episod al emisiunii muzicale Music Bank, iar trupa care a obținut marele premiu este
Continuă lectura

Pe 8 iunie, trupa EXID a participat la emisiunea Weekly Idol, în timpul show, fetele au dezvăluit ce lucruri ar dori de la agenția lor, Banana Culture. Continuă lectura

Titlu pe Nave: „Efectul Jung Chaeyeon funcţionează…showcase-ul DIA şi-a vândut toate biletele într-un minut”

Trupa EXID a fost desemnată învingătoarea celui mai recent episod al emisiunii muzicale Show Champion. Continuă lectura

Defconn a dezvăluit că, în curând, Jung Hyung Don ar putea reveni la emisiunea Weekly Idol. Continuă lectura

Vă mai amintiți de acel fancam cu Hani care a adus popularitatea trupei EXID? Ei bine, se pare că această încă continuă să atragă privirile multor admiratori, dovadă fiind numărul mare de vizualizări pe care le-a acumulat pe canalul de Youtube – 20 milioane. Continuă lectura

Internauții au vorbit despre valul mare de idoli k-pop care au acaparat rolurile din noile k-drame. Continuă lectura
Jinwoon lansează imagini teaser dar și un preview pentru nou lui album ”MAXISINGLE.” Continuă lectura

Allkpop ne prezintă o listă cu artiştii care ar fi putut debuta sub o altă agenţie. Continuă lectura