Versuri: A Brand New Day – BTS ft. Zara Larsson

Imagini pentru J-Hope

J-Hope, V, Zara Larsson

Voi putea trece peste toată teama?

Ca şi cum aş fi hipnotizat
Am fost tras înauntru
Ca și cum aș fi posedat
Pot auzi o voce în mine

Chiar dacă nu pot ajunge să vad
Fragmentele unui viitor clar
Visul unei noi lumi mă înconjoară

O parte din mine
În ziua când mă vei găsi
(O nouă zi)
Urc pe scările luminii
În momentul în care am visat
(Cunoaştem lumea)
Arată-mi lumea

Oh, pot fi acolo, da
Voi fi acolo, acolo pentru tine

Știu că şi tu ai visuri mari
Mi le poţi arăta dacă vrei
Sunt frumoase
Putem să le privim ore întregi
Ne predăm puterii lor

Văd lumi noi
Acest viziuni ard în mine
Nu le pot ajunge, dar sunt suficient de aproape
Ca să facă parte din mine

Voi fi acolo când va veni ziua
(O nouă zi)
Ieşi în lumina soarelui, dragă
Voi fi acolo când va veni ziua
(Cunoaştem lumea)
Arăt lumii cine pot fi

Oh, da
Chiar dacă îmi era frică nu am renunţat
Doar fugeam, chiar dacă eram speriat
Pentru că credeam în mine, chiar și pe acest drum dificil
Mergând pe calea mea, alegerea mea
(Am auzit)
Vocea mea gălăgioasă de fiecare dată cu respiraţia bucuriei
Am simțit pentru o clipă că urma să-mi fac visul să devină realitate

Voi fi acolo când va veni ziua
(O nouă zi)
Ieşi în lumina soarelui, dragă
Voi fi acolo când va veni ziua
Va veni ziua
Voi fi acolo
(Cunoaştem lumea)
Arăt lumii cine pot fi

Voi putea trece peste toată teama?
Voi fi acolo, voi fi acolo
Voi putea trece peste toată teama?

Un gând despre „Versuri: A Brand New Day – BTS ft. Zara Larsson

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s