Cea mai bine vândută autoare și jurnalistă, Jae-Ha Kim, de la New York Times, ale cărei prezentări și articole apar în mod regulat în revistele și site-urile de renume, precum Rolling Stone, Variety, Chicago Tribune, Los Angeles Times și MTV News, a enumerat cei șase idoli preferați, care au un talent triplu (cântat/dans/actorie)!
Aceștia se pricep de minune și sunt talentați atât ca artiști, cât și ca actori. Ea a făcut o scurtă prezentare a rolulilor acestor idoli din serialele coreene în care au jucat și a postat lista pe contul ei oficial de Instagram.
1. D.O. (Kyungsoo) din EXO
Potrivit jurnalistei Jae: „Dacă nu ați văzut încă serialul ‘It’s Okay, That’s Love’, îl recomand. Este unul dintre puținele drame coreene pe care le-am evaluat la 4/4. D.O. este spectaculos prin înfățișarea unui dulce elev de liceu, care se dovedește a nu fi cine credeau spectatorii că este”.
2. V (Kim Taehyung) din BTS
„Kim Taehyung (aka V) ar fi putut fi apreciat prin simpla sa participare în „Hwarang”. Dar el și-a demonstrat talentul la actorie prin rolul său de aristocrat aerian, ai cărui umeri subțiri sunt încărcați de greutatea viitorului familiei sale. În spatele zâmbetului și a ochilor mari, a proiectat durerea și incertitudinea prin care trecea personajul său”.
3. Park Hyung Sik din ZE:A
„El are atât de multe roluri grozave, dar unul dintre preferatele mele este cel din ‘Strong Woman Do Bong-Soon’, unde ne-a arătat o chimie uimitoare cu actrița Park Bo-Young. Și-a jucat rolul cu mult gust și farmec”.
4. Suzy din miss A
„Suzy a evoluat mult de la ‘Dream High’. Jucând un reporter care sapă adânc pentru a descoperi corupția în ‘While You Were Sleeping’, ea a uimit audiența. Da, a fost înrădăcinată în sindromul ”al doilea personaj principal masculin”, care se găsește pretutindeni în dramele coreene, dar a adus profunzime și credibilitate rolului său”.
5. IU
„IU a văzut un succes uriaș cu „Hotel del Luna”, anul trecut, dar drama care i-a prezentat cu adevărat talentul de actriță a fost „My Ahjussi”. Personajul ei a trecut prin atâtea în încercarea de a duce o viață normală și neîntreruptă”.
6. Chanyeol din EXO
„Park Chanyeol joacă rolul unui dezvoltator de jocuri în thriller-ul „Memories of Alhambra”. Știam că se află în această dramă și totuși mi-a luat ceva timp să realizez că acel personaj chiar era de fapt el. Este ușor să exagerezi când ai un astfel de rol, dar a făcut o treabă excelentă în portretizarea unui adolescent care era speriat de moarte”.
Mai jos aveți postările oficiale ale jurnalistei!